Lipsurile sistemului de justiție percepute de procurori: „Legislația penală oferă cele mai multe drepturi pentru suspect/inculpat”
Asociația „Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” (AMASP) a făcut o amplă analiză asupra sistemului judiciar și a identificat lipsurile cu care se confruntă procurorii, în contextul dezbaterii legate de creșterea vârstei de pensionare a magistraților și scăderea cumulului pensiei pentru procurori și judecători. „Inamicul numărul 1”, susțin procurorii, este legislația „incoerentă și impredictibilă” care oferă „cele mai multe drepturi” inculpaților.