Cercetătorii au descoperit că un hormon poate normaliza nivelul glicemiei în diabetul zaharat de tip 1 chiar şi fără insulină, acţionând direct asupra creierului. Această descoperire deschide calea către tratamente noi, care ar putea reduce sau chiar elimina nevoia de injecţii zilnice. Cu mai bine de un deceniu în urmă, cercetătorii au descoperit că o complicaţie acută a diabetului zaharat de tip 1, cetoacidoza diabetică (DKA), poate fi rezolvată cu hormonul leptină, chiar şi în absenţa insulinei. Acum, o recentă analiză, publicată, pe 1 august, în Journal of Clinical Investigation explică modul în care leptina afectează creierul şi cum ar putea fi utilizată în terapiile viitoare, relatează News.ro. Cetoacidoza diabetică apare atunci când organismul nu mai produce insulină şi începe să descompună grăsimile pentru a obţine energie. Acest lucru poate duce la o acumulare periculoasă de zahăr (glucoză) şi acizi cetonici în sânge. În mod tradiţional, medicii au administrat insulină pentru a trata această complicaţie, însă noi dovezi arată că, atunci când insulina este insuficientă, creierul joacă un rol esenţial în declanşarea DKA, conform noii analize bazate pe literatura de specialitate şi cercetări care includ studii desfăşurate la UW Medicine încă din 2011. Atunci când pancreasul nu mai produce insulină, „creierul primeşte semnalul că organismul nu mai are combustibil, chiar dacă nu este aşa. Această informaţie este transmisă parţial de un nivel scăzut în sânge al hormonului leptină”, a declarat autorul principal, dr. Michael Schwartz, profesor de medicină la Departamentul de Metabolism, Endocrinologie şi Nutriţie (Division of Metabolism, Endocrinology and Nutrition) al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Washington (UW Medicine), citat într-un comunicat. Leptina ajută creierul să regleze pofta de mâncare şi greutatea corporală. Hormonul este produs de celulele adipoase ale organismului şi transportat prin sânge până la creier, în special în zona numită hipotalamus, care controlează când şi cât mâncăm. Când leptina este insuficientă, creierul activează circuite care mobilizează surse de energie, inclusiv glucoza şi cetonele. Schwartz şi echipa sa au descoperit această legătură în anul 2011, când au administrat pentru prima dată leptină în creierul şobolanilor şi şoarecilor cu diabet zaharat de tip 1. La început, nu s-a întâmplat nimic. Dar patru zile mai târziu, au fost uimiţi să constate că nivelurile de glucoză şi cetone din sângele animalelor au devenit complet normale, în ciuda lipsei severe de insulină. „Cred că cel mai uimitor lucru a fost că glicemia nu doar a scăzut, ci s-a stabilizat. Chiar dacă încercam să o creştem sau să o scădem, ea revenea singură la un nivel normal. Aceste reacţii sugerează că, în lipsa insulinei, creierul poate menţine totuşi un nivel normal al glicemiei”, a explicat dr. Schwartz. La momentul respectiv, descoperirea a stârnit nedumerire în rândul comunităţii ştiinţifice specializate în diabet, care nu a ştiut cum să o interpreteze. „Acum înţelegem mult mai bine un rezultat care a fost în mare parte ignorat de comunitatea ştiinţifică atunci când a fost raportat prima dată în 2011”, spune dr. Schwartz. Echipa de la UW Medicine îşi propune acum să solicite aprobarea autorităţii americane de reglementare, FDA, pentru a începe teste clinice pe oameni şi a verifica dacă leptina poate într-adevăr normaliza nivelul glicemiei la persoanele cu diabet zaharat de tip 1. Obţinerea unor rezultate pozitive ar putea deschide calea către terapii medicamentoase care ţintesc creierul pentru tratarea diabetului zaharat de tip 1. „Descoperirea insulinei acum 104 ani este una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului trecut, dar aceasta este următoarea etapă. Ar putea fi o cale mai bună”, a completat unul dintre coautorii studiului, dr. Irl Hirsch, profesor de metabolism, endocrinologie şi nutriţie la UW Medicine, care are diabet zaharat de tip 1 din copilărie. Gestionarea insulinei este o povară semnificativă pentru pacienţi şi familiile acestora. „Cred că, dacă am putea trata diabetul zaharat de tip 1 fără injecţii zilnice cu insulină şi fără monitorizarea constantă a glicemiei, ar fi cel mai bun lucru posibil”, a adăugat el. Dacă creierul poate fi convins că rezervele de combustibil nu sunt epuizate sau dacă anumiţi neuroni din creier care declanşează producţia de glucoză şi cetone sunt dezactivaţi, organismul opreşte reacţia care duce la hiperglicemie severă şi DKA. „Această descoperire pune sub semnul întrebării ideea veche, acceptată de zeci de ani, că doar lipsa insulinei provoacă cetoacidoza diabetică, şi arată că şi creierul contribuie semnificativ la dezechilibrul glicemiei - adică la faptul că nivelul zahărului din sânge scapă de sub control – ceea ce îl transformă într-o potenţială nouă ţintă pentru tratamentele viitoare”, a concluzionat dr. Schwartz.