Într-o Europă cuprinsă de populism și neîncredere în clasa politică, România vine cu surpriza: alegerea unui președinte centrist, discret, dar eficient. Un contraexemplu pentru liderii în derivă din Vestul continentului, cu Marea Britanie venind din urmă pe acest culoar. Jurnalistul Alec Russel scrie, într-un editorial pentru Financial Times, despre cum președintele României Nicușor Dan a câștigat lupta cu populiștii, făcând o paralelă cu situația din Marea Britanie și nu numai. El este apreciat pentru faptul că, spre deosebire de mulţi alţi lideri politici de calibru, care ajung adesea în derizoriu din cauza populismului, reuşeşte să câştige încrederea partenerilor, deşi nu este neapărat o persoană carismatică. „În toată Anglia centrală și nu numai, partidul laburist aflat la guvernare și conservatorii din opoziție stârnesc derâdere, dacă nu chiar dispreț. Pe fostul acestui vid a intrat Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, cel mai recent orator carismatic care a captivat electoratul cu sloganul „Eu sunt singurul care spune lucrurilor pe nume”. Marea Britanie este, dacă se poate spune așa, un întârziat la focul de tabără al establishmentului european. Pe tot continentul, partidele mainstream au pierdut relevanța și încrederea, condamnate mai mult de propria complacere decât de orice altceva. Și nu este vorba doar de Europa. Donald Trump este în plină ascensiune. De la Chile la Japonia, în moduri diferite, sirena populismului răsună puternic. Cum să răspundem?”, se întreabă autorul analizei. El remarcă faptul că la nivel global, liberalii sunt în panică. „Dar pentru cei care sunt înclinați să-și piardă speranța că alegătorii vor vota un centrist într-o epocă a indignării alimentate de algoritmi, am un răspuns: mergeți la București, capitala României. Acolo puteți urma un curs de perfecționare despre cum să țineți populistii la distanță”, scrie Alec Russel în analiza sa. „La prima vedere, România este un caz curios de bună guvernare. A fost una dintre țările din Europa de Est care a adoptat cel mai lent democrația și economia de piață după sfârșitul comunismului. În ultimele trei decenii, centrul-stânga și centrul-dreapta au alternat la putere, cu rezultate mediocre. Capitalismul de cumetrie a înflorit, la fel și deziluzia față de roadele aderării la UE. Așadar, într-o regiune cu o istorie de naționalism profund și propice exploatării de către boții ruși, nu a fost o surpriză că populiștii au luat avans în alegerile din acest an – până când s-au lovit de un intelectual discret, cu realizări la activ”, scrie autorul. Nicușor Dan devine astfel un contraexemplu pentru liderii centraliști în derivă din Vestul continentului, notează autorul. „Nicuşor Dan, profesor de matematică și fost primar al Bucureștiului, ales președinte în mai, ezită când i se cere sfatul pentru colegii săi centristi. Dar el și bilanțul său reprezintă o serie de lecții relevante pentru Sir Keir Starmer, premierul britanic aflat în impas, și pentru alți lideri dezorientați de valul populist. Prima lecție este credibilitatea, pierdută în Marea Britanie după o serie de promisiuni neîndeplinite de-a lungul anilor. „În România, oamenii au votat cu populiștii pentru că nu au încredere în stat, în autorități”, spune Dan. „Ei văd corupție, nedreptate... Singurul obiectiv este să recâștigăm încrederea oamenilor.” Soluția lui este o adevăr politic vechi: îndeplinește sarcinile plictisitoare ale guvernului și alegătorii s-ar putea să-și amintească de tine pentru asta. În calitate de primar al Bucureștiului, el s-a luptat cu dezvoltatorii imobiliari în numele oamenilor simpli și a supravegheat renovarea sistemului de încălzire al orașului: obiective modeste, dar extrem de importante”, consideră autorul articolului. Autorul reamintește că provocarea lui Nicușor Dan în noua funcție este reducerea deficitului bugetar – cel mai mare din UE – și obținerea sprijinului unui Parlament divizat pentru măsurile de reducere a cheltuielilor necesare în acest scop. „Din nou, el invocă rezultatele sale, în acest caz în gestionarea bugetului Bucureștiului. Când a preluat funcția, plata datoriilor consuma trei sferturi din buget. „Am petrecut un an și jumătate reeșalonând obligațiile noastre...”. Finanțele orașului sunt acum pe drumul cel bun. Apoi, este tonul. „Chiar dacă societatea este polarizată, am încercat să fiu civilizat cu ceilalți”, spune Dan. „Încerc să dialoghez. Oamenii simțeau că nu sunt luați în considerare””. În încercarea de a-i contura un portret corect și de a-i sublinia discreția, autorul scrie că „președintele vorbește atât de încet încât trebuie să te străduiești să-l auzi, dar știe să-și apere punctul de vedere, așa cum a făcut în dezbaterea preelectorală, când a demolat promisiunile nefinanțate și nefinanțabile ale adversarului său”. „El disprețuiește ideea de a ceda în fața populistilor. Cu toate acestea, este dispus să se opună și propriului tabără, așa cum a făcut recent când a contestat – în zadar – un proiect de lege privind discursul instigator la ură, pe care l-a considerat excesiv”, adaugă autorul. În opinia sa, președintele Dan utilizează „strategic” o unealtă mai puțin obișnuită: tăcerea. „Și apoi mai este și utilizarea strategică a tăcerii. Este cunoscut faptul că așteaptă 15-20 de secunde înainte de a răspunde la unele întrebări. A fi prea exigent cu megafonul ar fi o greșeală: cei care domină mediile digitale, precum Donald Trump și Nigel Farage, sunt cei care profită. Dar reflexivitatea sa contrastează în mod pozitiv cu zgomotul adversarilor săi”. „România oferă și lecții mai puțin edificatoare în materie de democrație. Vance a avut dreptate să denunțe intervenția instanțelor la începutul acestui an în interzicerea campaniei prezidențiale a lui Călin Georgescu, naționalistul care era atunci favorit. Acest lucru a stat la baza unui articol pe care l-am scris în mai, intitulat „Cum să nu combată populismul: o lecție din România”. Acum pot scrie propria mea replică. Luna de miere a lui Dan se va termina în curând. Dar lecțiile pe care le oferă în prezent rămân valabile: fă lucrurile, arată respect, nu dansa după cum cântă populiștii și amintește-ți puterea tăcerii strategice”, își încheie analiza jurnalistul britanic.