Ideea lansării unui program finanţat din bugetul Ministerului Agriculturii în 2019 prin care să fie spriiniți fermierii care cultivă usturoi i-a venit ministrului Petre Daea în timpul unei vizite pe care a făcut-o în Teleorman, în vara anului trecut, potrivit președintelui Consiliului Județean Teleorman (CJ), Dănuț Cristescu. Acesta a relatat întâmplarea la Agro TV. ”Domnul ministru se afla la APIA Teleorman, voia să vadă cum lucrează funcționarii, dacă se încadrează în termene. Dar, pe holurile instituției a intrat în vorbă cu un fermier din zona Furculești care i-a vorbit despre o cultură foarte mare de usturoi. Domnul Daea a fost foarte surprins să afle că mai sunt fermieri care cultivă usturoi și l-a rugat pe fermier să îl aștepte pe hol până termină inspecția, ca apoi să meargă împreună să viziteze ogorul cu usturoi”, a povestit președintele CJ Teleorman. Încântat de discuția pe care a purtat-o la Voievoda cu mai mulți fermieri, ministrul Daea s-a gândit că n-ar fi rău să fie sprijinită producția de usturoi autohton care este mult mai sănătos decât cel importat din China. Întâmplarea este confirmată și de directorul adjunct al DADR Teleorman, Stelian Găină, care l-a și însoțit pe ministrul Daea la întâlnirea cu cultivatorii de usturoi din Teleorman. Potrivit acestuia, sunt circa 100 de fermieri din județ care vor să intre în programul „Usturoiul”, în primul an de implementare. „Sunt câteva zone cu tradiție în județ: Furculești, Voievoda, Moșteni, unde ministrul a fost în vizită anul trecut și a stat de vorbă cu câțiva fermieri, dar și la Izvoarele”, a spus Stelian Găină. Programul de susţinere a producţiei de usturoi cu 1.000 euro/hectar va debuta în 2019, fermierii urmând să depună cererile pentru obţinerea finanţării la Direcţiile Agricole Judeţene până la data de 15 mai. „Pentru sprijinirea fermierilor s-au introdus şi programe noi în acest an, precum susţinerea cultivării de usturoi în România, ştiindu-se că există o îngrijorare legitimă că pe piaţa românească nu există o cantitate suficientă care să răspundă pretenţiilor consumatorilor, aprovizionarea din import fiind într-o cantitate extrem de însemnată. Acest program arată ce am prevăzut în programul nostru de guvernare (…), unde am spus că în fiecare an vom prezenta două programe deficitare care îşi au explicaţia în balanţa de aprovizionare cu produse agricole. Pentru acest program este prevăzută o sumă de 9,3 milioane de lei„, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). MADR dispune în 2019 de un buget de 22,86 miliarde de lei, în creştere cu aproape 15% faţă de execuţia preliminată pentru anul 2018, de 19,91 miliarde de lei, fondurile urmând să fie alocate programelor pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural, pescuitului şi afacerilor maritime. Subvenţiile acordate producătorilor agricoli reprezintă 1,951 miliarde de lei, un plus de aproape 5% faţă de 2018, în timp ce sumele alocate din credite bugetare proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 reprezintă 17,85 miliarde de lei (+11,32%). Subcategorii Social Politic Sănătate Educaţie Cultură Publicitate Urmăriţi-ne pe Facebook Publicitate
𝐌𝐎𝐑𝐎𝐌𝐄𝐓̦𝐈𝐈 𝟑 va fi proiectat la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria vineri, 14 februarie, la ora 14:00, în prezența regizorului Stere Gulea și a actorilor principali Alex Călin și Olimpia MelinteBilete disponibile la casa de bilete și online – https://eventbook.ro/film/bilete-film-morometii-3-alexandriaAnul 1954 îl pune pe Niculae Moromete la încercare: iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară îl copleșesc. Apariția providențială în
.
Pe 5 august 2025 s-au împlinit 103 ani de la nașterea lui Marin Preda, unul dintre cei mai influenți și valoroși scriitori ai literaturii române moderne. Autorul capodoperei Moromeții rămâne o figură emblematică, ale cărei scrieri continuă să emoționeze, să provoace reflecție și să inspire. Născut pe 5 august 1922, în satul Siliștea-Gumești, județul Teleorman, Marin Preda a crescut într-un mediu rural care avea să devină sursă de inspirație pentru
.
Asociația SE POATE invită publicul din Roșiori de Vede și împrejurimi la proiecția documentarului „Maria – Inima României”, dedicat uneia dintre cele mai influente și respectate figuri ale istoriei naționale – Regina Maria. Pe 18 iulie 2025, ora 20:30, la Teatrul de vară din Roșiori de Vede. Evenimentul este organizat în parteneriat cu casa de producție Chainsaw Europe și face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2025, un proiect
.
Într-o Românie unde meritocrația a fost declarată specie pe cale de dispariție, iar bunul-simț e considerat opțional, avem și personaje care trăiesc bine-mersi în instituții plătite din bani publici. Așa că, în episodul de astăzi din seria „Cum să faci bani din cultură fără cultură”, vi-l prezentăm pe Ciprian Agapie, managerul Centrului Cultural Teleorman. Sau, cum ne place nouă să-l alintăm: Yeti al culturii din Teleorman. În această țară în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.