Casa Albă trebuie să desemneze un „preşedinte de rezervă” cât timp Donald Trump îşi rosteşte discursul în Congres
Inapoi

Casa Albă trebuie să desemneze un „preşedinte de rezervă” cât timp Donald Trump îşi rosteşte discursul în Congres

Postat pe 04 Mar 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Discursul de marţi seară al preşedintelui Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului este ales ca „preşedinte de rezervă”, care va lipsi de la discurs, şi care să fie gata de a prelua conducerea, în cazul unui eveniment catastrofal. De obicei, numele „supravieţuitorului desemnat” nu este dezvăluit publicului decât cu puţin timp înainte de începerea discursului sau uneori chiar după începerea acestuia, scrie CBS News, citată de News.ro. Preşedintele de rezervă sau „supravieţuitorul desemnat” este numele informal folosit pentru persoana din linia de succesiune care nu participă la şedinţa comună a Congresului, astfel încât să existe un lider disponibil care să preia conducerea, în cazul unui eveniment catastrofal. Este, de altfel, şi numele unui serial american de succes pe această temă. Linia de succesiune a fost stabilită iniţial de articolul II, secţiunea 1 din Constituţie, însă Legea privind succesiunea prezidenţială din 1947 a stabilit linia modernă de succesiune în cazul în care preşedintelui i se întâmplă ceva şi acesta nu îşi poate îndeplini atribuţiile. Primul în linia de succesiune pentru preşedinţie este vicepreşedintele JD Vance. Al doilea în linie după vicepreşedinte este preşedintele Camerei Reprezentanţilor Mike Johnson, iar al treilea în ierarhie este senatorul pro tempore Chuck Grassley. Al patrulea în linia de succesiune este secretarul de stat Marco Rubio, iar al cincilea este secretarul trezoreriei, Scott Bessent. Linia continuă cu ceilalţi membri ai cabinetului, în ordinea în care departamentele lor au fost create, cu secretarul securităţii interne - în prezent Kristi Noem - abia pe locul 18. Având în vedere că toate aceste persoane ar fi în mod normal prezente la şedinţa plenară a Congresului, este ales un „supravieţuitor desemnat” care să nu participe. Spre deosebire de linia de succesiune, „preşedintele de rezervă” nu este ceva stabilit prin Constituţie. Se crede că practica a început în timpul Războiului Rece, în anii 1950, însă abia în 1981 a fost numit primul „supravieţuitor desemnat” oficial, Terrel Bell, pe atunci secretar pentru educaţie. Nu este clar cum alege administraţia un supravieţuitor desemnat, deoarece procesul este secret. Persoana trebuie să fie eligibilă pentru a ocupa funcţia de preşedinte, deci trebuie să fie cetăţean american de origine şi să aibă cel puţin 35 de ani. De-a lungul anilor au existat mai mulţi membri ai cabinetului care nu s-au încadrat în aceste criterii, inclusiv foştii secretari de stat Madeleine Albright, care s-a născut în ceea ce este acum Republica Cehă, şi Henry Kissinger, născut în Germania. Fostul secretar pentru sănătate şi servicii sociale Donna Shalala, care a fost numită „supravieţuitor desemnat” de preşedintele Bill Clinton în 1996, a declarat pentru ABC News în 2014 că i s-a arătat Situation Room, iar personalul Casei Albe „a vorbit serios despre responsabilitatea supravieţuitorului desemnat”. Au existat câţiva supravieţuitori desemnaţi care au fost dispuşi să discute despre ceea ce au făcut în timpul discursului. Bill Richardson, pe atunci secretar pentru energie, care a fost ales de Clinton pentru a fi „preşedinte de rezervă” în 2000, a declarat pentru ABC News în 2014 că a urmărit discursul din casa unui prieten din Sherwood, Maryland, la aproximativ 145 de km de Washington. „Este distractiv. Stai acolo, eşti monitorizat. Ai pază. Şi sunt câteva emoţii”, a declarat el pentru ABC News. „Soţia mea şi prietenii mei au fost impresionaţi de prezenţa camioanelor de pompieri”, a mărturisit Richardson. Fostul secretar al agriculturii Dan Glickman a scris un eseu în 2017 în Politico despre propria sa experienţă după ce a fost ales „preşedinte de rezervă”. Potrivit lui Glickman, a fost dus într-o locaţie securizată din afara Washingtonului (în cazul său, apartamentul fiicei sale din New York), unde a fost însoţit de personal militar-cheie şi de Secret Service, inclusiv de un ofiţer militar care purta ceea ce a presupus a fi valiza nucleară - o servietă din aluminiu neagră, îmbrăcată în piele, care ar fi folosită pentru a autentifica persoana ce ordonă un atac nuclear. „Nu-mi amintesc să fi primit instrucţiuni specifice cu privire la ce să fac dacă scenariul apocaliptic se întâmpla”, a scris Glickman. „Tot ce ştiam era că, dacă era necesar, mă puteam adresa ofiţerului militar care mă însoţea, care ţinea geanta de 45 de kilograme, şi puteam declanşa un răspuns militar, inclusiv o lovitură nucleară”, a povestit el. Donna Shalala a relatat pentru ABC News că a rămas în Washington, a aşteptat la Casa Albă şi a comandat pizza pentru personalul său „L-am văzut pe preşedinte când a plecat şi când s-a întors”, a spus Shalala. „Mi-a spus: Nu face nimic din ce nu aş face eu”. „Designated Survivor” este de obicei un membru al cabinetului, deşi secretarii de Stat, de la Apărare şi Trezorerie nu au fost niciodată aleşi. Nu a existat niciun „supravieţuitor desemnat” în 2021, deoarece doar 200 de membri ai Congresului au participat la şedinţa comună a Congresului în mijlocul pandemiei de COVID-19. Iată ultimii supravieţuitori desemnaţi şi funcţiile pe care le deţineau la momentul respectiv:
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

12:42

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, în vizită oficială la Spitalul Județean Alexandria

Prim-ministrul Marcel Ciolacu va vizita sâmbătă, 15 martie 2025, Spitalul Județean de Urgență Alexandria. Această vizită este considerată o ocazie importantă pentru a evalua condițiile actuale ale spitalului și pentru a discuta despre necesitățile de investiții în infrastructura de sănătate a județului, conform liberinteleorman.ro. Momentul va permite autorităților să identifice soluții pentru îmbunătățirea serviciilor medicale. Totodată, se va analiza starea unității medicale, având în vedere impactul asupra pacienților și comunității. Vizita lui
Image Description

18:15

Avertizare meteorologică în Teleorman: Cod portocaliu de vijelii

ISU Teleorman a emis o alertă din cauza fenomenelor hidrometeorologice severe, anunțând un cod portocaliu pentru vijelii, grindină și averse torențiale. Potrivit celor de la ISU, s-a solicitat intervenția pompierilor militari și a autorităților locale pentru a gestiona situațiile de urgență. Autoritățile supraveghează atent situația din județ prin dispeceratul integrat ISU-Ambulanta. Cetățenii sunt îndemnați să raporteze imediat orice eveniment care ar putea pune în pericol viețile sau bunurile materiale. În conformitate cu
Image Description

17:48

Furtuna puternică în județul Teleorman

Județul Teleorman a fost afectat de o furtună violentă, care a adus rafale de vânt cu viteze între 70-90 km/h, descărcări electrice și grindină, provocând daune considerabile clădirilor și infrastructurii. Potrivit trnews.ro, pompierii au fost solicitați în mai multe localități pentru intervenții urgente. În municipiul Alexandria, vântul a smuls elemente de construcție de pe două acoperișuri, unul dintre acestea fiind situat în zona blocurilor, iar celălalt la blocul 1613, pe strada
Image Description

12:09

Fostul vicepreședinte al CJ Teleorman, condamnat pentru agresiune sexuală

Curtea de Apel București a decis, miercuri, 12 martie, condamnarea lui Cornel Bleaja, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Teleorman, la trei ani de închisoare cu suspendare. Acesta a fost găsit vinovat de agresiune sexuală asupra mai multor eleve minore. Decizia instanței este definitivă, conform liberinteleorman.ro. În primă instanță, Bleaja fusese condamnat de Judecătoria Zimnicea la șapte ani de detenție. Totuși, instanța de apel a acceptat apelul acestuia și a respins recursul
Image Description

09:11

Șoferii din Teleorman se confruntă cu sistemul radar e-Sigur

Şoferii din Teleorman se află în faţa unei noi provocări pe drumurile publice, un sistem radar numit e-Sigur, care este prezentat oficial ca un mijloc de prevenire a accidentelor. Conform trnews.ro, în realitate, acest sistem pare să funcţioneze ca o metodă eficientă de a emite amenzi, contribuind astfel la bugetul de stat. Spre deosebire de radarele tradiţionale, radarele e-Sigur operează discret, fără ca şoferii să fie avertizaţi. Aceste dispozitive sunt amplasate
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:09

- Gorj - Transporturi agabaritice de componente pentru Termocentrala Mintia

În mai multe zile, se vor desfășura 12 transporturi agabaritice pe traseul Agigea RORO PTF (CT) - DN39A - DN39 - Agigea - A4 - DN2A - Giurgeni - Slobozia - DN21 - Drajna - A2 - DNCB (partea de sud) - A1 - Pitești - DN65B - DN65 - Albota - DN65G - DEX12 - DN65F - DN6 - Filiași - DN66 - Târgu Jiu - Centura Târgu Jiu
Image Description

10:09

- Bucuresti - Proiectul "Noul Obor" din București, blocat de nemulțumirile locatarilor

Proiectul de revitalizare "Noul Obor", inițiat de administrația anterioară a Sectorului 2 din București, este acum blocat, deși lucrările au avansat cu aproximativ 40%. Potrivit newsbucuresti.ro, nemulțumirile locatarilor care își pierd locurile de parcare chiar la ieșirea din scara blocului au dus la o solicitare adresată primarului Rares Hopinca pentru stoparea lucrărilor. Locatarii din ansamblul ALMO au cerut o revizuire a proiectului, iar primarul a promis că solicitările lor vor fi
Image Description

10:06

- Gorj - O crimă teribilă a avut loc în Murgeni, Vaslui

În seara de vineri, orașul Murgeni, județul Vaslui, a fost zguduit de o crimă îngrozitoare. Un tânăr de 25 de ani, Robert Tanasă, a fost acuzat că și-a ucis mama, pe Adriana Holea, în vârstă de 54 de ani. Potrivit asingorj.ro, tânărul ar fi acționat sub influența unor substanțe psihotrope. Cei doi locuiau împreună într-un apartament aflat în apropierea spitalului local. După ce a comis crima, Robert a decis să se
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete