Atac al rușilor în Harkov: cel puțin 11 oameni au fost răniți
Inapoi

Atac al rușilor în Harkov: cel puțin 11 oameni au fost răniți

Postat pe 02 Aug 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Cel puţin 11 persoane au fost rănite într-un atac rusesc cu dronă asupra oraşului Harkov, în estul Ucrainei, au declarat vineri autorităţile, relatează dpa. Printre răniţi se află un bebeluş de cinci luni şi doi copii cu vârste cuprinse între 9 şi 10 ani, au precizat oficiali locali.Drona a lovit în apropierea unei clădiri rezidenţiale, spărgând ferestre de la locuinţe, au declarat autorităţile, notează Agerpres.Cinci dintre răniţi sunt trataţi la spital, a scris guvernatorul regional, Oleh Siniehubov, pe canalul său de Telegram.Locuitorii din Harkov şi din regiunea înconjurătoare trăiesc cu frică din cauza atacurilor continue ale forţelor Moscovei. Vineri, un alt atac a ucis o femeie în vârstă de 75 de ani şi a rănit doi bărbaţi, potrivit autorităţilor locale.Armata rusă şi-a accelerat avansul în Ucraina pentru a patra lună consecutiv, înregistrând în iulie cele mai mari progrese din noiembrie, conform unei analize realizate de France Presse pe baza datelor furnizate de Institutul american pentru studiul războiului (ISW).În regiunea Harkov, forţele Moscovei au preluat sub control aproape 120 de kiloemtri pătrați, depăşind pentru prima oară din octombrie 2022 pragul de 5% din teritoriul controlat sau revendicat în această zonă. Regiunea Zaporojie (est) a fost de asemenea vizată, unde trupele ruse ar fi înregistrat un avans de 42 km2 în decurs de o lună.Per ansamblu, ultimele 12 luni au fost marcate de avansarea armatei ruse în Ucraina. La sfârşitul lunii iulie, Rusia exercita un control total sau parţial asupra a 19% din teritoriul ucrainean, conform analizei AFP.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

13:15

Marin Preda: 103 ani de la nașterea “celui mai iubit dintre pământeni”

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, din județul Teleorman, în familia lui Tudor Călărașu și a Joiței Preda. Deși a dus numele județului departe, autoritățile locale par, să-l fi dat uitării și, ca evenimentul să nu rămână „nebifat”, mai pun câte o fotografie și două-trei rânduri, pe facebook. De reținut ar fi că, în februarie 2023, casa memorială în care a văzut lumina zilei „cel
Image Description

09:24

Biblioteca de Vară – Atelier de creație

Miercuri, 13 august 2025, ora 11:00, la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, vacanța de vară devine mai frumoasă pentru copiii pasionați de povești și imaginație. În cadrul proiectului Biblioteca de Vară, cei mici, cu vârste între 3 și 14 ani, sunt invitați să participe la un atelier de creație dedicat lor. Evenimentul vine după un atelier de lectură special, susținut de scriitoarea Lia
Image Description

22:06

Gabriel Bulumac, noul director general al Romfilatelia

Teleormăneanul Gabriel Florin Bulumac a preluat, începând de joi, funcția de director general al Romfilatelia, cu un mandat strategic ce urmărește integrarea companiei în structura operațională a Poștei Române și repoziționarea acesteia ca un actor modern și competitiv pe piață. „După 21 de ani de conducere continuă, Romfilatelia – filiala Companiei Naționale Poșta Română responsabilă de emiterea mărcilor poștale oficiale ale României – intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Începând
Image Description

19:26

Centrul cultural din Ştorobăneasa: 1 miliard de lei aruncați pe o clădire frumoasă, dar pustie

În comuna Ștorobăneasa, se ridică impunător un centru cultural construit cu fonduri CNI, în valoare de peste un miliard de lei vechi. Cu toate acestea, de la finalizarea lucrărilor și până astăzi, clădirea nu a găzduit niciun eveniment cultural, nicio expoziție, niciun atelier pentru elevi. A fost inaugurată cu surle, trâmbițe și baloane roșii în preajma alegerilor locale, dar de atunci domnește liniștea. Nimeni nu știe cine răspunde de activitatea
Image Description

13:56

Dubla crimă de la Peretu putea fi evitată? Cum explică procurorii libertatea criminalului – Vecinii lui Bufică trăiau cu frica-n sân

Două vieți curmate, o a treia spulberată într-un spital. Un sat întreg înmărmurit de groază. Totul, în urma unei tragedii anunțate: un recidivist din comuna Peretu, cunoscut sub porecla „Bufică”, a ucis cu sânge rece o mamă în vârstă de 83 de ani și pe fiul acesteia, rănindu-l grav pe al treilea membru al familiei. O tragedie care putea fi evitată, dacă instituțiile care ar fi trebuit să protejeze cetățenii
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:14

- Iasi - Kodak, pionierul fotografiei, anunţă că este aproape de faliment

O marcă istorică este la un pas de prăpastie. Creată la sfârşitul secolului al XIX-lea, compania Kodak, pionier în domeniul fotografiei, ar putea dispărea în curând, scrie Le Figaro, preluat de news.ro. Eastman Kodak, compania veche de 133 de ani care mult timp a dominat autoritar piaţa fotografiei şi a imaginilor, i-a avertizat acum pe investitori că s-ar putea să nu mai supravieţuiască mult timp. Fostul gigant american al aparatelor
Image Description

19:07

- Bucuresti - Rashford, împrumutat de FC Barcelona, a criticat instabilitatea de la Manchester United

Împrumutat recent cu opţiune de cumpărare de FC Barcelona, atacantul englez Marcus Rashford a denunţat instabilitatea cronică de la Manchester United, unde a evoluat din 2016, care a dus clubul într-un „impas”, relatează AFP. În sezonul 2024-25, Manchester United a avut cel mai slab parcurs în campionat de la retrogradarea din 1974, terminând pe locul […]
Image Description

19:05

- Timis - Doliu în mediul academic timișorean. A murit prof. univ. dr. emerit Ileana Oancea

Absolventă a Facultății de Filologie din Timișoara, promoția 1962, și-a început cariera ca asistent al profesorului G. Ivănescu. De-a lungul deceniilor, a devenit titulara cursului de Romanistică, predând totodată stilistică și semiotică a textului literar. A fost autoare a unor lucrări de referință, precum „Istoria stilisticii românești” (1988), „Romanitate și istorie. Epistemă clasică și literarizare” (1993), „Semiostilistica. Unele repere” (1998), „Lingvistică romanică și lingvistică generală. Interferențe” (1999) și „Despre noosferă.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete