Primăria Alexandria a semnat un nou contract de finanțare prin PNRR pentru realizarea proiectului "Reabilitare termică clădire Școala Ștefan cel Mare". În urma semnării contractului de finanțare în data de 28.02.2023, obiectivul de investiții va beneficia de o sumă totală de 4.582.840,73 lei pentru implementarea măsurilor de reabilitare termică și eficiență energetică.
Proiectul a fost inițiat de Primăria Alexandria și va fi implementat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Componentei C5 – Valul Renovării, prin Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
Obiectivul de investiții constă în reabilitarea termică a clădirii Școlii Ștefan cel Mare, prin aplicarea unui pachet complex de măsuri cuprinzând atât anveloparea clădirilor, cât și modernizarea și eficientizarea instalațiilor de încălzire, a instalațiilor de apă caldă și a instalațiilor de iluminat.
Pentru a asigura o bună circulație a aerului și evitarea formării umidității în interiorul clădirii, se vor instala tâmplării prevăzute cu fante higroreglabile. De asemenea, se vor lua măsuri pentru zonarea regimului de încălzire și pentru adoptarea unui program orar eficient pentru desfășurarea activităților în clădire.
Alte măsuri prevăzute în proiect includ utilizarea panourilor solare și a panourilor fotovoltaice, precum și instalarea unor sisteme de ventilare cu recuperare de căldură în sălile de sport și în alte spații comune.
Scopul proiectului este de a îmbunătăți fondul construit prin integrarea unor măsuri eficiente energetic, consolidarea seismica a clădirilor, reducerea riscului de incendiu și tranziția către clădiri verzi și inteligente. De asemenea, se va acorda o atenție deosebită esteticii și calității arhitecturale, precum și implementării unor mecanisme de monitorizare a performanțelor clădirilor.
Termenul limită pentru finalizarea proiectului este data de 30.06.2026, iar autoritățile locale sunt încrezătoare că, odată cu implementarea măsurilor prevăzute în proiect, clădirea Școlii Ștefan cel Mare va deveni un exemplu de eficiență energetică și sustenabilitate în comunitate.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail