Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, 2 septembrie, într-o conferință de presă, detalii despre reforma administrației publice locale, una dintre cele mai așteptatee măsuri din Pachetul 2 de reforme fiscale pentru care Guvernul vrea să își asume răspunderea în Parlament. Potrivit proiectului prezentat, jumătate dintre primăriile din țară vor fi obligate să reducă personalul administrativ, în condițiile în care cheltuielile cu salariile în sectorul public au ajuns la cote considerate nesustenabile. În județul Teleorman, din cele 98 de unități administrativ-teritoriale (UAT), 52 – adică 53% – sunt vizate de reducerile de posturi. Din cele 4.089 de posturi existente, proiectul prevede o reducere de 40%, angajați ai primăriilor și ai Consiliului Județean Teleorman care ar urma să își piardă locurile de muncă. „În administrația publică locală, reforma este absolut necesară. Avem primării unde numărul de angajați a crescut artificial, în timp ce eficiența serviciilor publice nu s-a îmbunătățit. Aceste dezechilibre nu mai pot continua”, a declarat premierul Ilie Bolojan. Chiar dacă a fost prezentat public, proiectul care vizează reducerea posturilor nu a fost încă depus oficial fiindcă partidele din coaliția de guvernare nu au ajuns la un consens asupra modului în care se vor face tăierile de personal. Surse politice citate de presă susțin că există tensiuni majore în coaliție pe această temă. Mai mult, premierul Ilie Bolojan le-ar fi transmis colegilor săi că este dispus să demisioneze dacă nu va exista sprijin pentru aplicarea reformei.
Locuitorii unui cartier din Alexandria se confruntă cu lipsa apei potabile începând din ora 2:00 noaptea, din cauza unei avarii la rețeaua de apă. Defectul este asociat lucrărilor efectuate cu întârziere de constructorul stadionului municipal din oraș.
Este inacceptabil să stăm o zi și jumătate fără apă, mai ales că nu ni se spune nimic clar. Cum să ne descurcăm fără apă potabilă, fără să știm când se rezolvă problema? Avem
.
Deputatul Gabriel Florea a oferit Jandarmeriei Teleorman un bust al generalului de divizie (post-mortem) Ion Bunoaica, născut la Slobozia Mândra, comandant al Jandarmeriei Române între anii 1990–1995. Monumentul a fost inaugurat în prezența Inspectorului-șef Mihai Ionel, a cadrelor militare, dar și a oficialităților municipale și județene. „Acest bust reprezintă un omagiu adus unui militar de elită, a cărui activitate a consolidat prestigiul Jandarmeriei Române. Monumentul va rămâne un simbol al
.
În proximitatea locului faptei, ascuns sub un autoturism, polițiștii au depistat un bărbat de 40 de ani, fără adăpost, dezbrăcat în partea inferioară a corpului. Barbatul a fost condus la sediul poliției pentru cercetări.
În seara zilei de ieri, în jurul orei 20:40, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 46 de ani din Craiova despre faptul că o femeie a fost agresată fizic pe un teren viran, pe strada
.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Teleorman a alocat peste 18.100 de lei pentru ca festivalul folcloric „Pe deal la Teleormanel” să fie difuzat pe canalul regional TVR Craiova. Potrivit informațiilor, contractul a fost semnat prin achiziție directă cu Societatea Română de Televiziune, și prevede înregistrarea evenimentului timp de două zile, cu retransmisie pe TVR Craiova și, eventual, pe alte canale ale televiziunii publice.
Conform sursei liberinteleorman.ro, pentru
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.