Clinica dentară implicată în decesul unui copil nu avea toate autorizațiile necesare
O clinică dentară în care a decedat o fetiță de doi ani, după ce a fost sedată, a recunoscut că nu deținea toate avizele și autorizațiile pentru noile spații medicale. Cabinetul susține că procedurile de autorizare sunt în curs de desfășurare, respectând etapele legale.