Judecător CSM: „Justiția din România este mai rapidă, mai încărcată și mai eficientă decât media europeană”
Nationale

Judecător CSM: „Justiția din România este mai rapidă, mai încărcată și mai eficientă decât media europeană”

Sistemul judiciar din România este unul dintre cele mai eficiente din Uniunea Europeană, susține un judecător din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care citează datele unui studiu realizat în UE. Judecătorul Alin Ene, membru CSM, a publicat pe Facebook o statistică referitoare la durata proceselor din România, dar și la volumul de activitate al instanțelor din țară, în comparație cu media europeană.

21 Jul 2025 Citește
Video Circulară de la Dezvoltare: mii șantiere ale unor investiții locale vor fi suspendate, anunță Grindeanu, care spune că PSD se opune
Nationale

Video Circulară de la Dezvoltare: mii șantiere ale unor investiții locale vor fi suspendate, anunță Grindeanu, care spune că PSD se opune

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că o hârtie a plecat vineri în teritoriu, de la Ministerul Dezvoltării, către autorităţile locale privind suspendarea investiţiilor, până la sfârşit anului, aproape 2.700 de investiţii, apă, canal, gaze şi drum. El a anunţat că PSD nu este de acord cu această abordare şi fiecare investiţie trebuie analizată în parte.

21 Jul 2025 Citește
Fii salvator. Prim ajutor pentru insuficiența respiratorie
Nationale

Fii salvator. Prim ajutor pentru insuficiența respiratorie

Digi24 a lansat o nouă campanie, „Fii salvator”, un proiect de televiziune unic în România, care țintește o problemă acută a societății românești - lipsa cunoștințelor de acordare a primului ajutor. Dr.

21 Jul 2025 Citește
Grevă de avertisment în primării, miercuri, timp de două ore. Și asistenții sociali vor opri lucrul. Anunțul sindicaliștilor
Nationale

Grevă de avertisment în primării, miercuri, timp de două ore. Și asistenții sociali vor opri lucrul. Anunțul sindicaliștilor

Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, care face parte din Federația sindicală Columna.„Noi în urmă cu două săptămâni am notificat Guvernul cu privire la nevoia de dialog social pe pachetul de legi care privesc în special Administrația publică locală și Asistența socială. Se știe de două săptămâni că miercuri vom avea grevă de avertisment prin care vom închide primăriile din România prin administrația locală din România și grevă de avertisment în sectorul asistenței sociale.

21 Jul 2025 Citește
Ministerul Justiției, despre chiriile modice plătite de magistrați: Actul normativ nu a mai fost actualizat din 2007
Nationale

Ministerul Justiției, despre chiriile modice plătite de magistrați: Actul normativ nu a mai fost actualizat din 2007

Ministerul Justiţiei a reacţionat, luni, după ce presa a relatat despre chiriile plătite de zeci de magistraţi, în centrul Capitalei, între 60 şi 197 de lei, arătând că „a constatat faptul că actul normativ nu a mai fost actualizat din anul 2007 şi, deşi nu este iniţiator, va aduce la cunoştinţă necesitatea actualizării acestor cuantumuri”. Ministerul Justiţiei a transmis un comunicat de presă referitor la cele semnalate în spaţiul public de către mass-media cu privire la locuinţele de serviciu deţinute de Minister.

21 Jul 2025 Citește
Exclusiv Eșecul unui stat care își abandonează oamenii în spitale: 3 miniștri știau despre „azilele” lui Viorel Pașca
Nationale

Exclusiv Eșecul unui stat care își abandonează oamenii în spitale: 3 miniștri știau despre „azilele” lui Viorel Pașca

Dezvăluiri în exclusivitate despre cazul bărbatului din Bihor care adăpostește sute de oameni vulnerabili într-un sistem ilegal de asistență socială. Trei miniștri ai Guvernului României au fost înștiințați oficial, anul trecut, despre acest caz, arată documente în posesia cărora a intrat Digi24.

21 Jul 2025 Citește
POT cere retragerea amenzilor date celor care au protestat duminică, în București. Mesajul transmis de Anamaria Gavrilă
Nationale

POT cere retragerea amenzilor date celor care au protestat duminică, în București. Mesajul transmis de Anamaria Gavrilă

Partidul Oamenilor Tineri cere retragerea „imediată" a sancţiunilor aplicate celor care au protestat duminică în Bucureşti, susţinând că românii care „îndrăznesc să-şi apere demnitatea” sunt „hărţuiţi", a transmis președinta POT, Anamaria Gavrilă. „POT condamnă ferm reţinerea abuzivă a bărbatului care a protestat pe Autostrada A1, precum şi amenzile colosale aplicate celor 13 cetăţeni prezenţi în acelaşi context.

21 Jul 2025 Citește
Ionuț Stroe (PNL) critică propunerea Oanei Țoiu (USR) privind taxele consulare: E un drum periculos care alimentează frustrarea
Nationale

Ionuț Stroe (PNL) critică propunerea Oanei Țoiu (USR) privind taxele consulare: E un drum periculos care alimentează frustrarea

Liberalul Ionuț Stroe reacționează după ce ministrul de Externe, Oana Țoiu, a vorbit despre posibilitatea reintroducerii taxelor consulare pentru românii din diaspora. El spune că o astfel de decizie riscă să crească ruptura dintre stat și românii din străinătate.

21 Jul 2025 Citește
SURSE. Reforma propusă în Sănătate: Contribuția pacienților la privat, eliminată treptat. Ministrul vrea spitale „strategice”
Nationale

SURSE. Reforma propusă în Sănătate: Contribuția pacienților la privat, eliminată treptat. Ministrul vrea spitale „strategice”

Ministerul Sănătății ar vrea să elimine treptat, până în 2028, contribuția personală pentru pacienții tratați în spitale private care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, se arată într-un draft de proiect în posesia căruia Digi24.ro a intrat. Sunt propuse sancțiuni mai mari pentru internări fictive, iar ministrul vrea „spitale strategice”.

21 Jul 2025 Citește
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 800 milioane de lei de la bănci
Nationale

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 800 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 800 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 79 de luni, la un randament mediu de 7,31% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris circa 1,196 miliarde de lei.

21 Jul 2025 Citește
România, codașă în UE la cheltuielile pentru alocații și sprijin financiar acordat familiilor (Eurostat)
Nationale

România, codașă în UE la cheltuielile pentru alocații și sprijin financiar acordat familiilor (Eurostat)

România a cheltuit în medie doar 284 de euro pe cap de locuitor pentru alocații și sprijin financiar destinat familiilor în 2022,, de aproape 13 ori mai puțin decât Luxemburg, liderul clasamentului, arată datele publicate de Eurostat. În 2022, statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit, în medie, 830 de euro pe cap de locuitor pentru prestaţii familiale (alocaţii şi ajutoare sociale), o creştere de 46,7% faţă de ultimul deceniu (de la 566 euro în 2012), însă Bulgaria, Grecia, Cipru şi România sunt pe ultimele locuri în UE, arată datele publicate luni de Eurostat.

21 Jul 2025 Citește
Un bărbat din Cernavodă a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina. Femeia fusese ameninţată cu moartea
Nationale

Un bărbat din Cernavodă a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina. Femeia fusese ameninţată cu moartea

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar. Incidentul s-a produs pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa.

21 Jul 2025 Citește
Acasa Recente Radio Județe