Ciprian Ciucu preia coordonarea PNL București în locul lui Hubert Thuma
PNL a anunțat că primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, va prelua coordonarea filialei PNL București, decizie luată de președintele partidului, Ilie Bolojan. Potrivit informațiilor comunicate după ședința Biroului Politic Național, Ciucu va analiza și funcționarea filialelor din sectoarele 2, 3, 4 și 5, pentru a propune măsuri de eficientizare până la finalul lunii ianuarie 2026.