Înainte de a face alte numiri, ministrul Finanţelor vrea să știe ce nu funcţionează în cele două instituţii. Analiza, una amplă și aplicată, ar trebui să se încheie cât mai curând, astfel încât să se poată face noile numiri. Noile numiri ar urma să vină la pachet cu o serie de schimbări și de modificări, motiv pentru care Guvernul își dorește să afle de ce cele instituțiile amintite nu au reușit să atragă suficienți bani la bugetul de stat, potrivit surselor citate Mai exact, Ministerul vrea să știe ce măsuri pot aplica în perioada următoare, astfel încât să ajungă la bugetul de stat sume importante de bani. Rămâne de văzut dacă doar șefii acestor instituții vor pleca acasă sau dacă e nevoie de o modificare și de organigramă. Alexandru Nazare, a criticat în termeni categorici funcționarea ANAF Amintim că România are cel mai mic grad de colectare a taxelor din Uniunea Europeană, sub 28% din PIB, și cel mai mare deficit de încasare a TVA-ului, depășind 30%. În situația în care aceste date au condus în bună măsură la deficitul bugetar de anul trecut de 9,3% din PIB, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rămâne o instituție politizată. Prtidele coaliției se luptă – după ce, anterior, și-au împărțit funcțiile de miniștri și secretari de stat -pentru adjudecarea, în funcție de algoritmul politic, a cât mai multor agenții din cele peste 200 aflate în subordinea Guvernului. Cea mai importantă este Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din subordinea ministerului de Finanțe.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.