Pe data de 7 august, biserica ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Teodora de la Sihla, prima femeie cuvioasă româncă trecută în rândul sfinților, cinstită cu mare evlavie în România, mai ales în zona Neamțului. Această zi este dedicată unei vieți exemplare de sfințenie, caracterizată prin retragere în singurătate, rugăciune neîncetată și lepădare de cele lumești. Totodată, sărbătoarea este marcată de tradiții și obiceiuri populare care reflectă respectul și admirația față de una dintre figurile emblematice ale spiritualității ortodoxe românești. Sfânta Teodora de la Sihla a fost canonizată oficial de biserica ortodoxă română în anul 1992, cu zi de prăznuire la 7 august. Este considerată ocrotitoarea femeilor care aleg viața monahală și a celor care caută echilibru spiritual în mijlocul încercărilor vieții. Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători din județul Neamț, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, într-o familie cunoscută pentru credința și evlavia sa. Conform tradiției, la o vârstă fragedă, a fost dată în căsătorie, împotriva propriei dorințe, unui tânăr cu frică de Dumnezeu din Ismail. Căsătoria lor nu a fost binecuvântată cu copii, iar inima Teodorei a rămas aprinsă de o iubire profundă și mistuitoare pentru Hristos, căruia a dorit să-i dăruiască întreaga sa viață. În cele din urmă, cei doi soți au ajuns la un acord comun de a se despărți de lume și a urma calea monahală. Teodora a intrat în viața monahală la Schitul Vărzărești, în județul Vrancea, iar după doi ani și soțul ei a ales calea călugăriei, intrând în obștea de la Schitul Poiana Mărului, unde a primit numele de monah Elefterie. După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci, Sfânta Teodora, împreună cu stareța sa, schimonahia Paisia, sub a cărei îndrumare duhovnicească se afla, s-a retras în munții Vrancei. Aici, cele două au dus o viață de aspră nevoință, izolate de lume, în post și rugăciune neîncetată. Au îndurat lipsuri cumplite, foamete, frig, primejdii din partea sălbăticiunilor și încercări demonice, rămânând însă neclintite în credință și ascunse sub ocrotirea harului dumnezeiesc. Mai târziu, în urma unei descoperiri dumnezeiești, Cuvioasa Teodora a părăsit acele locuri și s-a îndreptat spre ținuturile Neamțului, în apropierea schiturilor Sihăstria și Sihla. Aici a primit binecuvântarea egumenului (stareț) Sihăstriei, ieroschimonahul Varsanufie, fiind încredințată duhovnicește părintelui Pavel. Acesta a condus-o în adâncul pădurilor din apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la sfârșitul vieții, în deplină liniște și dăruire către Dumnezeu. După trecerea la cele veșnice a duhovnicului său, părintele Pavel, Cuvioasa Teodora a rămas complet singură în pustie, într-o colibă modestă, necunoscută de ceilalți sihaștri sau călugări. Timp de ani întregi, a supraviețuit doar cu ceea ce îi oferea natura: fructe de pădure, măcriș, alune și alte plante sălbatice. Hainele i s-au destrămat cu vremea, însă sufletul său a rămas neclintit în rugăciune și dăruire față de Dumnezeu. Într-o nouă perioadă de tulburări, când turcii au invadat din nou satele și mănăstirile din zona Neamțului, prădând și arzând, au ajuns și în apropierea Sihlelor. Teodora s-a retras în peștera unde obișnuia să se roage, însă a fost descoperită. În acel moment de cumpănă, s-a rugat lui Dumnezeu pentru salvare. Tradiția spune că, în chip minunat, stânca din fundul peșterii s-a despicat, oferindu-i un adăpost salvator și scăpând-o astfel de moarte. Această peșteră a devenit locul în care Sfânta Teodora și-a petrecut ultimii ani ai vieții, în deplină singurătate, dar în continuă comuniune cu Dumnezeu. Astăzi, locul este considerat sfânt și este vizitat de pelerini din toată țara, fiind un simbol al credinței neclintite și al ocrotirii divine. Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, moaștele Sfintei Teodora de la Sihla au fost înstrăinate din țară, în urma unui acord încheiat între familia domnitoare Sturdza și Lavra Pecerska din Kiev. Conform documentelor istorice, schimbul a avut loc în jurul anului 1856, când moaștele au fost oferite în schimbul unor veșminte liturgice preoțești și arhierești. De atunci, sfintele odoare se păstrează în Lavra Peșterilor din Kiev, cunoscută și sub denumirea de Lavra Pecerska, un complex mănăstiresc, într-o raclă pe care sunt înscrise cuvintele „Sfânta Teodora din Carpați” în limba română, și „Sveti Teodora Carpatina” în slavonă. Ziua prăznuirii este marcată în special în zona Moldovei prin pelerinaje la Mănăstirea Sihla și la Peștera Sfintei Teodora, acolo unde credincioșii vin să se roage pentru întărire sufletească, vindecare și binecuvântare în familie. Mănăstirea Sihla este o mănăstire ortodoxă din sec. XVIII-XIX, care se află la 1000 m altitudine într-o zonă stâncoasă a Obcinei Sihlei din Munții Stânișoarei, pe drumul forestier care leagă satul Agapia de mănăstirile Sihăstria si Secu. În apropierea Mănăstirei se află peștera în care a trăit Cuvioasa Teodora. Potrivit programului mănăstirii, joi, 7 august 2025, se desfășoară: În tradiția populară, femeile aprind lumânări și tămâie casa, în cinstea cuvioasei, cerând ajutor pentru situațiile zilnice și în viața duhovnicească. De asemenea, se oferă milostenii în numele Sfintei Teodora, în special femeilor văduve sau bolnave. În ziua de 7 august, în biserici, în special în cele din zona Moldovei, se oficiază Sfânta Liturghie și slujbe speciale în cinstea Cuvioasei Teodora. Se citește viața sfintei și se rostesc rugăciuni pentru dobândirea răbdării, liniștii sufletești și a ocrotirii dumnezeiești în vremuri grele. Sfânta Teodora este considerată ocrotitoarea femeilor credincioase, în special a celor care trăiesc în singurătate sau care își doresc să urmeze o viață curată și duhovnicească. Femeile fără copii obișnuiesc să se roage sfintei pentru ajutor, sperând într-o minune.