România și Ucraina discută un parteneriat pentru fabricarea de drone prin mecanismul european SAFE
Inapoi

România și Ucraina discută un parteneriat pentru fabricarea de drone prin mecanismul european SAFE

Postat pe 26 Sep 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

România și Ucraina discută un parteneriat pentru fabricarea de drone prin mecanismul european SAFE
Nationale

România și Ucraina discută un parteneriat pentru fabricarea de drone prin mecanismul european SAFE

România poartă negocieri cu Ucraina pentru a produce drone cu sprijinul mecanismului european SAFE, destinat finanțării prin împrumuturi a proiectelor militare. Tehnologia ucraineană a fost „testată în luptă pe scară extinsă”, iar acest parteneriat ar putea aduce investiții și consolidarea industriei naționale de apărare.

Potrivit unei surse guvernamentale, până ce România va dispune de un sistem antiaerian multi-stratificat, vor mai trece cel puțin șapte ani. „Avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană, dar nimeni nu le are”, a declarat sursa, adăugând că apărarea va rămâne asimetrică, cu costuri enorme care pot fi acoperite doar în cadrul NATO.

Sunt utilizate acum rachetele sud-coreene Chiron și tunurile germane Gepard, amplasate în zone apropiate de granița cu Ucraina, dar aceste soluții au costuri prohibitive pentru acoperirea întregii frontiere. Conform digi24.ro, România are alocat prin SAFE un împrumut de 16,7 miliarde de euro pentru modernizarea apărării, iar producția de drone este eligibilă în acest program.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat că în următoarele zile este posibilă o primă conferință de follow up cu Ucraina pentru a avansa contractul privind fabricarea dronelor. „Trebuie să ne mișcăm foarte repede și să închidem un contract până la anul pentru producția de astfel de drone”, a subliniat oficialul.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete