PSD și USR se ceartă pe funcții, al doilea pachet fiscal întârzie. Ce posturi de conducere se negociază
Inapoi

PSD și USR se ceartă pe funcții, al doilea pachet fiscal întârzie. Ce posturi de conducere se negociază

Postat pe 08 Aug 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Coaliția de guvernare a pus pe pauză discuțiile despre pachetul fiscal promis pentru luna iulie, și care trebuia să vină cu o reformă amplă a administrației, din cauza neînțelegerilor privind împărțirea funcțiilor în stat. PSD a anunțat că nu mai participă la ședințele Coaliției, acuzând atitudinea pe care USR a avut-o față de moartea lui Ion Iliescu, în timp ce liderii USR susțin că social-democrații blochează de fapt discuțiile pentru că nu sunt de acord să cedeze unele posturi. După ce Guvernul și-a asumat răspunderea pentru primul pachet fiscal, în data de 7 iulie, ce includea majorarea TVA-ului și alte creșteri de taxe, Coaliția promitea să vină și cu o reformă amplă a statului până la finalul lunii iulie. Însă neînțelegerile din Coaliție au amânat lansarea acestui pachet încă de la început, astfel că termenul a fost reprogramat pentru începutul lunii august. Chiar președintele Nicușor Dan declara, pe 25 iulie, că pachetul trebuia să fie gata până la sfârșitul lunii iulie, dar asumarea lui în Guvern va avea loc abia luna următoare. „Nu sunt chestiuni dramatice. Să ne păstrăm calmul și optimismul că mergem în direcția potrivită fiscal”, a spus șeful statului. Între timp, premierul Ilie Bolojan a anunțat înghețarea investițiilor din programul „Anghel Saligny”, ceea ce a provocat nemulțumiri în rândul social-democraților, iar adoptarea pachetului a fost amânată din nou. De această dată pentru jumătatea lunii august. Deși Coaliția ar fi trebuit să închidă parte din negocierile privind pachetul fiscal miercuri, PSD a anunțat că nu va participa la ședință, invocând atitudinea USR față de decesul lui Ion Iliescu. Așa că întâlnirea a fost amânată. În realitate, blocajul se află în negocierile privind împărțirea funcțiilor în administrație, în special a posturilor de prefecți și subprefecți, care trebuie redistribuite acum că la guvernare sunt patru partide în loc de trei, negocieri care urmau să fie purtate tot miercuri. USR solicită 9 posturi de prefect și 13 de subprefect, ceea ce ar însemna să preia 7 posturi de prefect de la PSD și 2 de la PNL. PSD susține însă că le-ar reveni doar 8 posturi celor de la USR și că le-ar putea ceda maximum 6. Pentru a-i convinge, PSD ar fi dispus să le ofere chiar postul de prefect al Capitalei, în schimbul altor posturi puse pe masa negocierilor. Pe masa negocierilor se află și posturile de conducere din instituțiile și agențiile de stat, unde șefii au rang de secretar de stat. Printre acestea se numără Garda de Mediu, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Administrația Națională „Apele Române”. La pachet cu împărțirea politică ar fi trebuit să se ia o decizie și în privința organizării alegerilor pentru Primăria Capitalei și restul administrațiilor care au rămas fără conducere de anul trecut și până acum. Însă nici la acest capitol nu există consens. USR și-ar dori să fie organizate cât mai rapid, poate chiar în luna noiembrie, în timp ce PSD caută timp pentru a găsi un candidat. Asta pentru că, USR și PNL ar pregăti o candidatură comună pentru București. Puteți citi detalii AICI. De regulă, Coaliția de guvernare ar fi trebuit să aibă o ședință în fiecare miercuri. Dat fiind că ședința din această săptămână a fost amânată, următoarea este programată miercuri, 13 august, când se așteaptă să fie definitivat pachetul fiscal al doilea, pentru a avea șanse să fie adoptat până la jumătatea lunii august. PSD a anunțat însă că luni va organiza o ședință internă cu liderii de partid pentru a evalua funcționarea Coaliției, pe fondul tensiunilor cu USR, cauzate de conflictul pe tema funeraliilor lui Ion Iliescu. USR a reacționat spunând public că ședința PSD este de fapt o încercare de a tranșa negocierile politice privind împărțirea funcțiilor. „Vă spun eu care este miza adevărată a supărării lui Grindeanu: conform protocolului coaliţiei, USR ar fi trebuit să primească 20% din posturi, atât în administraţia centrală, cât şi cea locală. În cele 40 de judeţe, USR ar fi trebuit să aibă prefecţi + subprefecţi în mai multe UAT-uri”, a scris Clotilde Armand, vicepreședintă USR, pe Facebook. Printre măsurile anunțate pentru al doilea pachet fiscal se numără modificări legate de programul „Anghel Saligny”, reforma pensiilor speciale, dar mai ales eficientizarea companiilor de stat, prin reformarea posturilor de conducere și introducerea unor criterii de performanță. Unele măsuri au fost deja puse în transparență de Ministerul Dezvoltării - reducerea numărului de posturi la nivel local, inclusiv a numărului de polițiști locali, limitarea mandatelor pentru funcțiile de conducere și măsuri noi privind colectarea taxelor și impozitelor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

22:06

Gabriel Bulumac, noul director general al Romfilatelia

Teleormăneanul Gabriel Florin Bulumac a preluat, începând de joi, funcția de director general al Romfilatelia, cu un mandat strategic ce urmărește integrarea companiei în structura operațională a Poștei Române și repoziționarea acesteia ca un actor modern și competitiv pe piață. „După 21 de ani de conducere continuă, Romfilatelia – filiala Companiei Naționale Poșta Română responsabilă de emiterea mărcilor poștale oficiale ale României – intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Începând
Image Description

19:26

Centrul cultural din Ştorobăneasa: 1 miliard de lei aruncați pe o clădire frumoasă, dar pustie

În comuna Ștorobăneasa, se ridică impunător un centru cultural construit cu fonduri CNI, în valoare de peste un miliard de lei vechi. Cu toate acestea, de la finalizarea lucrărilor și până astăzi, clădirea nu a găzduit niciun eveniment cultural, nicio expoziție, niciun atelier pentru elevi. A fost inaugurată cu surle, trâmbițe și baloane roșii în preajma alegerilor locale, dar de atunci domnește liniștea. Nimeni nu știe cine răspunde de activitatea
Image Description

13:56

Dubla crimă de la Peretu putea fi evitată? Cum explică procurorii libertatea criminalului – Vecinii lui Bufică trăiau cu frica-n sân

Două vieți curmate, o a treia spulberată într-un spital. Un sat întreg înmărmurit de groază. Totul, în urma unei tragedii anunțate: un recidivist din comuna Peretu, cunoscut sub porecla „Bufică”, a ucis cu sânge rece o mamă în vârstă de 83 de ani și pe fiul acesteia, rănindu-l grav pe al treilea membru al familiei. O tragedie care putea fi evitată, dacă instituțiile care ar fi trebuit să protejeze cetățenii
Image Description

17:21

Moromeții 3 – proiecție specială cu echipa, la Alexandria

𝐌𝐎𝐑𝐎𝐌𝐄𝐓̦𝐈𝐈 𝟑 va fi proiectat la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria vineri, 14 februarie, la ora 14:00, în prezența regizorului Stere Gulea și a actorilor principali Alex Călin și Olimpia MelinteBilete disponibile la casa de bilete și online – https://eventbook.ro/film/bilete-film-morometii-3-alexandriaAnul 1954 îl pune pe Niculae Moromete la încercare: iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară îl copleșesc. Apariția providențială în
Image Description

15:21

103 ani de la nașterea lui Marin Preda: O conștiință a literaturii române, între memorie și nepăsare

Pe 5 august 2025 s-au împlinit 103 ani de la nașterea lui Marin Preda, unul dintre cei mai influenți și valoroși scriitori ai literaturii române moderne. Autorul capodoperei Moromeții rămâne o figură emblematică, ale cărei scrieri continuă să emoționeze, să provoace reflecție și să inspire. Născut pe 5 august 1922, în satul Siliștea-Gumești, județul Teleorman, Marin Preda a crescut într-un mediu rural care avea să devină sursă de inspirație pentru
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:18

- Dambovita - CIRCA 4.000 DE TINERI AU PARTICIPAT, LA TÂRGOVIȘTE, LA CEREMONIILE CARE AU DESCHIS SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IERARH NIFON

Circa 4.000 de tineri au participat duminică, 10 august 2025, în fosta capitală voievodală munteană, la deschiderea ceremoniilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. Veniți de la parohiile din Eparhia noastră, de la școlile din Târgoviște, din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și de la Facultatea de Teologie și Științele Educației
Image Description

23:14

- Dambovita - SVSU Aninoasa a reprezentat județul Dâmbovița la etapa națională a concursurilor profesionale pentru situații de urgență

În perioada 6 – 8 august 2025, pe stadionul municipal din Drobeta-Turnu Severin, s-a desfășurat etapa națională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție ce a reunit peste 150 de pompieri civili din 10 județe ale țării. Județul Dâmbovița a fost reprezentat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Aninoasa. Pe parcursul celor trei probe, Ștafeta 4×100 de metri, Pista cu obstacole pe 100
Image Description

23:07

- Dambovita - Orașul Titu a vibrat, în acest weekend, de sunetul motoarelor, prezente la Festivalul „Suflete pe Două Roți”

Orașul Titu a vibrat, la finalul acestei săptămâni, de sunetul motoarelor. În perioada 8–10 august 2025, orașul a găzduit, în zona târgului de la Hagioaica, una dintre cele mai mari manifestări moto și muzicale din România: „Suflete pe Două Roți Fest”. Mii de motocicliști și pasionați de muzică din întreaga țară au participat la un eveniment cu acces gratuit, atmosferă spectaculoasă și organizare impecabilă. Punctul culminant l-a reprezentat Parada moto
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete