Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism
Inapoi

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism

Postat pe 16 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism. ”Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare”, a mai spus Ciucă.”Mă bucur foarte mult să particip la acest eveniment. În urmă cu câteva zile am participat la o vizită, l-am rugat pe domnul director să faciliteze o vizită la Institutul de Cercetare – Dezvoltare Informatică, încercând să compensez faptul că nu aş fi putut să fiu prezent la această activitate, dar cum iată că există un rânduitor care le aranjează pe toate, am reuşit să vizitez şi Institutul şi să şi particip la această activitate la care s-a trudit foarte mult, atât la nivelul Institutului, cât şi la nivelul celorlaltor instituţii din domeniu, ceea ce este foarte important pentru noi. Scoţând, practic, în evidenţă, o instituţie, într-un domeniu, despre care ne place să vorbim cu foarte mare interes şi mândrie, lăudând potenţialul în domeniul informatic pe care tinerii şi nu numai, şi cei care au acumulat o experitenţă de viaţă îl au în acest domeniu”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de News.ro. Liderul PNL afirmă că trăim într-un context în care viitorul României depinde de digitalizare şi de integrarea sustenabilă şi sigură a noilor tehnologii. ”Credeam că ştim aproape totul despre cum este războiul, dar viaţa mi-a arătat că există multe lucruri noi de învăţat. Lupta pentru democraţie se duce pe mai multe planuri - militar, economic, politic şi, unul despre care vorbim astăzi, cel tehnologic. Consider că parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare”, a arătat Ciucă. El a menţionat că încă din 2007, odată cu atacurile cibernetice asupra Estoniei, a înţeles că intrăm într-o altă paradigmă de securitate. ”În interiorul acesteia, interconectivitatea este simultan dezirabilă şi inevitabilă, dar şi o sursă de vulnerabilităţi şi provocări pentru care trebuie să fim pregătiţi. Invazia Ucrainei din 2014 a fost efectuată şi prin atacuri cibernetice, iar în perioada de după au existat mai multe campanii de atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice, mai ales în domeniul energiei, dar şi al entităţilor de stat. În jurul nostru, rivali sistemici şi potenţiali adversari caută să se folosească de vulnerabilităţi vechi şi noi pentru a destabiliza societăţile democratice, pentru a provoca daune şi pentru a afecta încrederea cetăţenilor, partenerilor şi aliaţilor în autorităţi”, a spus Nicolae Ciucă. Potrivit lui Ciucă, ”2024 este an electoral la nivel global, iar bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism”. ”Interferenţa străină în procesul electoral şi încercarea de a folosi mediul online pentru a delegitima însăşi instituţia alegerilor – fundamentală într-o democraţie – fac parte din arsenalul regimurilor autoritare. Pericolul atacurilor cibernetice, al dezinformării, al propagandei şi ştirilor false este real şi acut - astăzi mai mult ca niciodată. Aşadar, trebuie să fim atenţi, să ne apărăm democraţia şi pe „câmpul de luptă” digital”, a subliniat Ciucă. El a menţionat că vede următorii 10 ani ca pe un „deceniu al siguranţei”, în care investiţia în inovaţie şi tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de ţară pentru România. ”Avem nevoie atât de inovaţie în tehnologie şi în aplicaţiile sale comerciale, sociale şi educaţionale, cât şi de inovaţie în securitate şi guvernanţă. În spatele discuţiilor despre tehnologii sunt oameni, cu preocupări reale, de care trebuie să avem grijă, sunt familii care îşi doresc o viaţă mai bună pentru copiii lor. Trebuie să investim în securitate, să investim în educaţia continuă a experţilor, să educăm publicul larg, inclusiv copiii, despre pericolele din mediul online. Educaţia rămâne cea mai puternică armă împotriva propagandei şi manipulării. O societate bine informată se apără mai bine de pericolul extremismului şi populismului”, a spus Ciucă. Potrivit preşedinteului Senatului, de asemenea, trebuie să investim în coordonare dincolo de frontiere, în parteneriate cu cei care împărtăşesc aceleaşi viziuni şi valori cu noi. Nicolae Ciucă a mai declarat că a fost de curând în vizită la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, cel mai vechi institut, cu peste 50 de ani de existenţă. ”Am înţeles că de-a lungul timpului Institutul a reuşit să se reinventeze de fiecare dată când ajuns la un sfârşit de etapă, ceea ce este un lucru ce trebuie apreciat de noi toţi şi, în special de către dumneavoastră la adresa colectivului pe care îl conduceţi, pentru că acolo sunt oamenii care dau valoare institutului. Am remarcat capacitatea de a dezvolta software, am remarcat capacitatea de a construi şi întreţine infrastructură digitală, de a face cercetare aplicată pentru tehnologii emergente, precum inteligenţa artificială şi de a oferi produse educaţionale. Am fost impresionat în special de felul în care, în calitate de organizaţie care se auto-finanţează, repet, instituţie care se auto-finanţează, nu primeşte bani de la Guvern, ICI Bucureşti a dezvoltat produse şi servicii competitive cu cele din sectorul privat”, a spus Nicolae Ciucă. Liderul liberal a mai afirmat că parteneriatul lui cu Institutul nu este unul nou. ”Pe durata mandatului meu ca prim-ministru, am desemnat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să fie un organism cu atribuţii extinse în domeniul forensic digital. Ştiu că Institutul pune accent şi pe partea de cercetare şi excelenţă academică, prin specialiştii săi care participă la conferinţe de profil şi sunt implicaţi în numeroase parteneriate de cercetare, inclusiv pe zona de high performance computing. Lista de centre de excelenţă din cadrul ICI Bucureşti subliniază felul în care se întrepătrund cercetarea academică cu inovaţia, simţul comercial şi capacitatea din zona strategică şi a serviciilor publice”, a subliniat Ciucă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

11:18

      Biblioteca de vară – Atelierul de pictură

Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, continuă proiectul Biblioteca de vară cu cea de-a treia întâlnire dedicată copiilor și creativității. Vineri, 18 iulie 2025, începând cu ora 11:00, la Sala de lectură a bibliotecii, va avea loc Atelierul de pictură cu tema Povești în culori de vacanță coordonat de Laura Duță, artist plastic pasionat de arta vizuală și pedagogia creativă. Atelierul este destinat copiilor
Image Description

21:45

Moaște cinstite cu mii de euro în Teleorman: credință scumpă în județul cu cei mai mulți bani de la Guvern

Când bugetul țării se clatină serios, iar județul Teleorman stă cu mâna întinsă la Guvern pentru funcționare, autoritățile locale au găsit o soluție inedită de „redresare economică” și de îmbunătățire a imaginii, prin credință. Și cum credința costă mult în România, moaștele Sfintei Împărătese Elena de la Veneția nu au făcut excepție de la a cheltui bani publici. Între 30 aprilie și 8 mai 2025, racla cu moaște a poposit
Image Description

16:07

Drept la replică: Pentru cine face Bragadireanu platouri calde de 1000 de euro

DREPT LA REPLICĂ cu privire la articolul intitulat „Protocol de 1000 de euro de Ziua Alexandriei: Ceafa de porc și alte bucate de la containerul cu vad în fața Primăriei”, publicat pe site-ul de știri „Liber în Teleorman” Referitor la informațiile apărute în publicația dvs., „Protocol de 1000 de euro de Ziua Alexandriei: Ceafa de porc și alte bucate de la containerul cu vad în fața Primăriei”, dorim să aducem
Image Description

13:07

Protocol de 1000 de euro de Ziua Alexandriei: Ceafa de porc și alte bucate de la containerul cu vad în fața Primăriei

Sărbătoarea orașului aduce bucurie, voie bună și… o nouă ocazie pentru clientela de casă să încaseze bani publici. Firma care se va ocupa de protocolul oficial de Ziua Alexandriei este a nimeni altuia decât Ștefan Bragădireanu, fiul venerabilului Vili Bragădireanu, cunoscut pentru bucatele sale consistente și conexiunile… la fel de consistente cu primarul de la Alexandria. Tânărul Bragădireanu, fost handbalist la CSM Alexandria și patron cu aspirații de bucătar, a
Image Description

10:45

Firma unui consilier PSD, fără niciun angajat, câștigă o lucrare de peste 55.000 de euro la o grădiniță din Alexandria

O firmă înființată în 2024 de un consilier local al PSD din comuna Poroschia a obținut un contract în valoare de 55.273,15 euro (fără TVA) pentru lucrări de racordare la utilități și sistematizare pe verticală la Grădinița nr. 4 din Alexandria. Firma nu are niciun angajat, iar atribuirea s-a făcut prin cumpărare directă. Este vorba despre SIB INSTAL CONSTRUCT S.R.L., înregistrată în 2024 și deținută de Ioan-Bogdan Șerban, consilier local
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:16

- Iasi - 900.000 de euro, indemnizația pe 2025 pentru directorul RA-APPS. Guvernul îl acuză, regia spune că erau actele greșite

Când discuția generală la nivelul întregului stat este de reducere a cheltuielilor și strângere a pușculiței, Marius Grăjdan, directorul RA-APPS, figura în documentele oficiale ale regiei cu o indemnizație de 4,52 milioane de lei pentru 2025. Cei 900.000 de euro nu includ și veniturile acestuia. Într-un material realizat de Profit.ro, pornind de la declarația vicepremierului Dragoș Anastasiu, se arată că fondul de salarizare la nivelul regiei, care gestionează patrimoniul de
Image Description

01:12

- Buzau - FOTO / Premiul I la festivalul internațional de book-trailere pentru echipa Liceului „Alexandru Marghiloman”

Buzăul are din nou motive de mândrie: elevii Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” s-au întors victorioși de la Festivalul Internațional „Boovie 2025”, unde au obținut Premiul I la categoria Liceu – secțiunea „Boovie+”, cu un trailer spectaculos inspirat din volumul „Potențial ascuns” de Adam Grant. De asemenea, ei au obținut și premiul juriului pentru montaj pentru același trailer, dar la categoria Gimnaziu. Sub numele „CineLit Creators”, echipa buzoiană –
Image Description

01:09

- Galati - Un nou parc de retail va fi construit în Țiglina III Scris de Cristinel Luca Miercuri, 16 Iulie 2025 20:00

Grupul imobiliar britanic M Core intenționează să construiască la Galați, începând din primăvara anului viitor, un parc de retail pe o suprafață de aproximativ zece hectare. Noul centru comercial va fi amplasat pe un teren cumpărat de la belgienii de la Speedwell, în zona străzii Constantin Levaditti și în apropiere de Drumul de Centură. Înainte de criza din 2008, belgienii ar fi dorit să construiască aici primul mall din Galați,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete