Ministerul Transporturilor a demarat licitaţia pentru modernizarea căii ferate pe tronsonul Craiova –Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
Inapoi

Ministerul Transporturilor a demarat licitaţia pentru modernizarea căii ferate pe tronsonul Craiova –Drobeta Turnu Severin – Caransebeş

Postat pe 12 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
A fost lansată licitaţia pentru modernizarea a încă 74,25 kilometri de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş, valoarea estimată a celor două contracte (proiectare şi execuţie) fiind 4,87 miliarde de lei (fără TVA), a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. "Până în data de 29 iulie 2024 trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin- Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane- PO Poarta). Valoarea estimată a celor două contracte (proiectare şi execuţie) este de 4,87 miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul Transporturi (PT) 2021- 2027", a scris Grindeanu pe Facebook . Potrivit unui comunicat al CFR SA, remis miercuri Agerpres, durata de implementare este de 72 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 60 de luni pentru execuţie pe Lotul 4, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 48 de luni pentru execuţie pe Lotul 5. Achiziţia publică pentru Loturile 4 şi 5 prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 74,25 km din lungimea totală a tronsonului. Astfel, Lotul 4: Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane, km 362+632 - km 404+250 (41,618 km) are o valoare financiară estimată de peste 2,440 miliarde lei fără TVA, iar Lotul 5: Băile Herculane - PO Poarta, km 404+250 - km 436+887 (32,637 km), de aproximativ 2,433 miliarde de lei, fără TVA. "Scopul general al implementării proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş (225,287 km) vizează: îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între viteza de 120 km/h şi cea de 160 km/h; modernizarea instalaţiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV); mărirea capacităţii de tranzit; asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii şi haltele de mişcare, facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi", precizează CFR SA. De asemenea, vor fi modernizate staţii şi halte de mişcare, poduri, podeţe, vor fi reabilitate/modernizate clădirile staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare. Nu în ultimul rând, proiectul vizează şi montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot; instalaţii de centralizare electronică noi, în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); reducerea valorii maxime a declivităţii pe secţiunile unde aceasta depăşeşte 18. Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 29 iulie 2024. CFR SA menţionează că în luna mai au fost lansate procedurile de achiziţie publică pentru Loturile 3 şi 6, care au termen de depunere a ofertelor pe 1 iulie 2024, valoarea totală estimată a achiziţiilor fiind de 7,35 miliarde de lei lei fără TVA.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

11:33

TRAGEDIE RUTIERĂ: Doi tineri și-au pierdut viața într-un accident cumplit

Două vieți frânte mult prea devreme, într-o dimineață marcată de durere și disperare.Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05:40, pe raza localității Năsturelu, soldat cu moartea a doi tineri. Apelul la numărul unic de urgență 112 anunța posibilitatea ca una dintre victime să fie încarcerată.La fața locului au intervenit cu promptitudine pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea, care au ajuns cu o autospecială de
Image Description

19:46

Daniel Constantin a dat în judecată publicația „Liber în Teleorman” și vrea 200.000 lei daune morale

Daniel Constantin, fost ministru și actual președinte interimar al PNL Teleorman, a intentat un proces împotriva publicației „Liber în Teleorman”, acuzând-o de defăimare și prejudiciu de imagine, în urma unui articol apărut pe 19 iunie 2025. În cererea adresată instanței, Daniel Constantin solicită: Daune morale în valoare de 200.000 lei, sumă pe care afirmă că o va dona unei case de copii; Retragerea articolului incriminat de pe site-ul liberinteleorman.ro și
Image Description

22:10

Câştigul salarial mediu nominal net la nivel de Teleorman: 4.250 lei 

În luna mai 2025, câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului Teleorman a fost de 4250 lei, mai mare cu 9.24 % ( + 393 lei), faţă de cel înregistrat în luna mai 2024, potrivit Direcției Județene de Statistică Teleorman. Pe sectoare de activitate, s-a realizat un câştig salarial mediu nominal net de:
Image Description

10:47

Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări din Teleorman, suspendată din cauza avariilor în urma furtunii

Prefectura Județului Teleorman informează publicul că, în urma fenomenelor meteorologice severe înregistrate noaptea trecută, sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (S.P.C.R.P.C.I.V.) din municipiul Alexandria, situat pe strada Libertății, nr. 3A, a suferit avarii semnificative. Furtuna a provocat deteriorarea rețelei electrice și a sistemului informatic, afectând astfel capacitatea de desfășurare a activităților specifice serviciului. Din acest motiv, activitatea S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman este suspendată temporar până în data
Image Description

19:19

O tânără din Turnu Măgurele va reprezenta România la Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe Juniori & U23 din Portugalia

Andreea Bianca Istrătescu are 17 ani, vine din Turnu Măgurele și este gata să își poarte vâsla cu încredere printre cei mai buni sportivi ai lumii, la Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe pentru Juniori & U23, care are loc în Portugalia, între 23–27 iulie. Andreea a descoperit acest sport la vârsta de 13 ani, după ce a participat cu trupa de dans la o demonstrație organizată la finalul unei competiții de
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:13

- Buzau - Tânărul fotograf buzoian Vlad Păuleț, finalist la Milvus Photocontest 2025

Vlad Păuleț, unul dintre cei mai promițători tineri fotografi de natură din România, continuă să impresioneze pe scena internațională. La ediția 2025 a prestigiosului concurs Milvus Photocontest, imaginea sa intitulată „The Pair” a fost desemnată finalistă la Categoria „Natură”, printre sute de lucrări înscrise din întreaga lume. Fotografia surprinde un moment spectaculos în Munții Ciucaș, în mijlocul unui viscol puternic. Vlad descrie experiența ca fiind una extrem de provocatoare, dar
Image Description

01:09

- Braila - Amenzi uriașe aplicate de Garda de Mediu Brăila

• sancțiunile au vizat în principal funcționarea unor agenți economici fără autorizație de mediu, arderea intenționată a miriștilor sau depozitarea ilegală a deșeurilor În primul semestru al anului în curs, Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) a aplicat 85 sancțiuni contravenţionale, din care 68 amenzi în valoare totală de 2.140.800 lei, 17 avertismente și 5 sancțiuni contravenționale complementare care au constat în suspendarea de activitate pentru functionarea
Image Description

01:02

- Buzau - A7: Şantierul Mizil-Pietroasele, blocat din cauza greşelilor firmei bulgare

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) trage un semnal de alarmă privind calitatea lucrărilor executate pe tronsonul Mizil-Pietroasele al Autostrăzii Moldovei (A7). Asocierea formată dintr-o firmă bulgară şi una românească, câştigătoare a contractului pentru cei 28,35 kilometri, a făcut pe şantier greşeli grave, de începător, care au dus la amânarea deschiderii circulaţiei, iniţial programată pentru octombrie 2024, susțin responsabilii CNAIR. Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete