Înapoi la știri

Exclusiv Tanczos Barna, despre investițiile din PNRR: Căutăm soluții astfel încât să nu închidem și să nu oprim niciun contract

20 Aug 2025
2 minute min
Elena Dumitrescu
Exclusiv Tanczos Barna, despre investițiile din PNRR: Căutăm soluții astfel încât să nu închidem și să nu oprim niciun contract
Căutăm soluții astfel încât să nu închidem și să nu oprim niciun contract din PNRR, a declarat pentru Digi24 vicepremierul Tanczos Barna. Proiectele care sunt în stadii de peste 30% trebuie finalizat repede, iar pentru cele în fază incipientă vor fi găsite soluții, a precizat vicepremierul. „Căutăm soluții astfel să nu închidem și să nu oprim niciun contract. Acestea sunt discuțiile pe care le-am purtat ieri, le-am purtat și azi dimineață cu colegii. Cu siguranță fondurile disponibile sunt cele care sunt în PNRR și de aceea proiectele care sunt cu peste 30% avans trebuie să meargă înainte repede ca să putem bifa acele eșaloane. Iar pentru cei care nu se încadrează în PNRR, căutăm soluții și sunt convins, împreună cu Ministerul de Finanțe, vom găsi soluții inclusiv pentru acele proiecte care sunt în fază incipientă, dar trebuie terminate. O școală, dacă a fost începută, o renovare a fost începută, acoperișul a fost dat jos, nu poți să te oprești, trebuie să mergi mai departe că începe școala și trebuie să ai școala pregătită pentru anul școlar. Deci aceste lucruri trebuie înțelese și trebuie să găsim soluții și pentru acele proiecte,” a explicat pentru Digi24 vicepremierul Tanczos Barna.
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe