Constanța rămâne fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii la CET Palas
Update 45 minute în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Constanța rămâne fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii la CET Palas
O defecțiune la instalația de producere a energiei termice din CET Palas va opri furnizarea apei calde și a căldurii în Constanța începând de miercuri, la miezul nopții. Termocentrale Constanța a informat că oprirea este necesară pentru a efectua lucrări de reparații la sistem.
În urma avariei, întregul sistem de termoficare al municipiului trebuie oprit complet. „Din cauza unei avarii, urmează să efectuăm lucrări la instalația de producere a energiei termice din CET Palas”, a precizat operatorul într-un comunicat oficial.
Termocentrale Constanța subliniază că reluarea furnizării agentului termic este estimată pentru dimineața zilei de vineri, când se va începe umplerea instalațiilor și încărcarea magistralelor de transport. „Menționăm că aceste lucrări pot fi efectuate numai cu oprirea totală a instalațiilor de producere”, se arată în document.
Operatorul de distribuție Termoficare Constanța a fost informat despre situație. Digi24.ro citează reprezentanți ai Termocentrale Constanța care susțin că este obligatorie sistarea agentului termic pentru a putea interveni eficient în remedierea defecțiunii.