„Ajunsesem să nu-mi mai pot controla pașii!”
Inapoi

„Ajunsesem să nu-mi mai pot controla pașii!”

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Deși elegantă, încălțămintea cu vârf ascuțit și cu tocuri foarte înalte nu ar trebui purtată zilnic, pentru că, în timp, poate duce la deformarea piciorului și la afectarea mersului. Cea mai întâlnită problemă provocată de purtarea pe termen lung a unor pantofi nepotriviți o reprezintă așa numitele monturi sau hallux valgus, care se manifestă prin deviația spre interior a osului de la baza degetului mare. Cu o astfel de problemă s-a confruntat și Mihaela, care a primit diagnosticul de monturi în urma unui consult de ortopedie. Cu toate acestea, pentru că disconfortul nu era foarte pronunțat, pacienta a ignorat recomandarea medicului și a refuzat tratamentul chirurgical propus pentru corecția monturilor. „Între timp însă, durerile deveneau tot mai mari. Apăreau la mers, indiferent de tipul de încălțăminte pe care îl foloseam. Mă durea când purtam pantofi cu toc potrivit sau fără toc, la cei sport, chiar și la saboți. Iar durerea a crescut în intensitate, astfel încât, la un moment dat, ajunsesem să nu-mi pot controla pașii. Ba chiar am ajuns în faza în care mă trezeam și noaptea din somn din cauza durerilor”, își amintește Mihaela. Acesta a fost momentul în care femeia a decis să vină la o nouă consultație, la Dr. Codrin Huszar, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR. De data aceasta nu a mai stat pe gânduri și a acceptat intervenția chirurgicală, de altfel singurul tratament pentru monturi eficace. Operația a fost realizată minim invaziv, într-o primă fază la piciorul drept, ulterior și la cel stâng. „La început, domnul doctor a propus să operăm piciorul la care am cele mai mari probleme, apoi, ceva mai încolo să operăm și celălalt picior. Însă, pentru că postoperator m-am simțit foarte bine, în ciuda legendei care susține că o astfel de intervenție este urmată de dureri postoperatorii mari, am decis să nu mai aștept și am făcut și a doua operație mult mai repede, după numai zece zile”, povestește Mihaela. Totul a decurs fără probleme, postoperator pacienta a avut o evoluție fără complicații și s-a recuperat complet. „Am putut să merg, am putut să conduc, la un interval de șapte zile. Ghetuța ortopedică am purtat-o timp de 6 săptămâni. Părerea mea este că m-am recuperat mult mai ușor și datorită faptului că am purtat ghetele perechi, așa că m-am adaptat mult mai ușor la recuperare. În rest, nu a mai fost nevoie de niciun fel de alte exerciții de recuperare, iar după 6 săptămâni m-am întors la încălțămintea clasică, mai joasă, deci nu neapărat pe tocuri, dar în prezent sunt în stare să parcurg 10.000 de pași zilnic”, conchide pacienta. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la consulturi de ortopedie realizate de medici experimentați și la investigații realizate cu ajutorul unor echipamente ultraperformante, pentru stabilirea unui diagnostic corect și a celei mai potrivite opțiuni terapeutice pentru fiecare pacient în parte.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

21:45

Moaște cinstite cu mii de euro în Teleorman: credință scumpă în județul cu cei mai mulți bani de la Guvern

Când bugetul țării se clatină serios, iar județul Teleorman stă cu mâna întinsă la Guvern pentru funcționare, autoritățile locale au găsit o soluție inedită de „redresare economică” și de îmbunătățire a imaginii, prin credință. Și cum credința costă mult în România, moaștele Sfintei Împărătese Elena de la Veneția nu au făcut excepție de la a cheltui bani publici. Între 30 aprilie și 8 mai 2025, racla cu moaște a poposit
Image Description

16:07

Drept la replică: Pentru cine face Bragadireanu platouri calde de 1000 de euro

DREPT LA REPLICĂ cu privire la articolul intitulat „Protocol de 1000 de euro de Ziua Alexandriei: Ceafa de porc și alte bucate de la containerul cu vad în fața Primăriei”, publicat pe site-ul de știri „Liber în Teleorman” Referitor la informațiile apărute în publicația dvs., „Protocol de 1000 de euro de Ziua Alexandriei: Ceafa de porc și alte bucate de la containerul cu vad în fața Primăriei”, dorim să aducem
Image Description

13:07

Protocol de 1000 de euro de Ziua Alexandriei: Ceafa de porc și alte bucate de la containerul cu vad în fața Primăriei

Sărbătoarea orașului aduce bucurie, voie bună și… o nouă ocazie pentru clientela de casă să încaseze bani publici. Firma care se va ocupa de protocolul oficial de Ziua Alexandriei este a nimeni altuia decât Ștefan Bragădireanu, fiul venerabilului Vili Bragădireanu, cunoscut pentru bucatele sale consistente și conexiunile… la fel de consistente cu primarul de la Alexandria. Tânărul Bragădireanu, fost handbalist la CSM Alexandria și patron cu aspirații de bucătar, a
Image Description

10:45

Firma unui consilier PSD, fără niciun angajat, câștigă o lucrare de peste 55.000 de euro la o grădiniță din Alexandria

O firmă înființată în 2024 de un consilier local al PSD din comuna Poroschia a obținut un contract în valoare de 55.273,15 euro (fără TVA) pentru lucrări de racordare la utilități și sistematizare pe verticală la Grădinița nr. 4 din Alexandria. Firma nu are niciun angajat, iar atribuirea s-a făcut prin cumpărare directă. Este vorba despre SIB INSTAL CONSTRUCT S.R.L., înregistrată în 2024 și deținută de Ioan-Bogdan Șerban, consilier local
Image Description

22:14

Primalex Proiect Tel SRL – „fabrica de contracte”. Sau cum „bugetarul gras” pasează munca „privatului slab”

SC Primalex Proiect Tel SRL, societate comercială cu sediul în Alexandria și deținută aproape integral de Municipiul Alexandria (prin Consiliul Local), devine tot mai mult o interfață de transfer a banului public către sectorul privat, fără licitații, dar cu gir instituțional. Potrivit datelor publice, această firmă are ca obiect principal activități de arhitectură, inginerie și servicii conexe, fiind înființată strategic pentru a beneficia de articolul 31 din Legea achizițiilor publice.
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:15

- Timis - FOTO. Descoperiri arheologice importante și intervenții neautorizate în situl „Timișoara 45 – Fântâna Pașei”

În total, au fost identificate 113 complexe arheologice, incluzând locuințe semi-îngropate și de suprafață, cuptoare, vetre, fântâni, gropi menajere și gropi de stâlp. Alături de acestea, au fost cercetate 50 de morminte de înhumație, datate în secolele XII–XIII, majoritatea aparținând unei necropole medievale. Inventarul funerar cuprinde piese variate – inele din bronz, mărgele, fusaiole, vârfuri de săgeți sau fragmente ceramice – oferind indicii despre statutul social și practicile funerare ale
Image Description

09:14

- Dambovita - Spectacol inedit, astăzi, în Parcul Orășenesc Titu

Spectacol inedit, astăzi, la Titu. Locuitorii sunt invitați, începând cu ora 19:00, în zona amfiteatrului din Parcul Orășenesc, la un eveniment special susținut de formația de toboșari DARFUNKIDS! Trupa a fost înființată în orașul dâmbovițean, de către Asociația Dar Development, cu sprijinul Fanfakids Belgia, în cadrul unui proiect Erasmus+, anunță primarul, Laurențiu Costache. „Un spectacol plin de ritm, energie și bucurie, creat de tineri talentați din comunitate. O seară de
Image Description

09:14

- Timis - Peste 100 de incendii de vegetație în Timiș, în iulie

Din suprafețele afectate, peste 200 de hectare reprezintă culturile agricole. Cele mai multe incendii care au cuprins lanurile de grâu și orz au avut loc în localitățile Otelec, Gherman, Toager, Valcani. Pe lângă acestea, se numără și incendiile de deșeuri, spun pompierii. „Facem apel către cetățeni să manifeste prudență în utilizarea focului deschis în zonele cu uscăciune avansată ori în perioadele caniculare. De asemenea, resturile de la țigară pot genera
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete