Înapoi la știri

Trump propune redenumirea Penn Station și Dulles după el pentru fonduri federale

3 ore în urmă
3 minute min
Maria Simionescu
Trump propune redenumirea Penn Station și Dulles după el pentru fonduri federale

Președintele american, Donald Trump, a solicitat ca gara Penn Station din New York și Aeroportul Internațional Dulles din Washington să fie redenumite în onoarea sa, în schimbul deblocării miliardelor de dolari pentru un proiect major de infrastructură. Potrivit publicației Axios, această ofertă a fost adresată liderului minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, care a respins propunerea.

👉 Contextul proiectului și negocierea asupra finanțării

Ideea lui Trump de a redenumi aceste repere esențiale vine pe fondul blocajului privind finanțarea Gateway Tunnel Project, un proiect evaluat la aproximativ 16 miliarde de dolari care vizează construirea unor noi tuneluri feroviare sub râul Hudson, între New York și New Jersey. O sursă apropiată negocierilor a menționat că propunerea nu a fost discutată oficial în întâlnirea anterioară dintre Trump și Schumer.

În schimb, oferta ar fi fost formulată ulterior, în discuții separate cu reprezentanții administrației. Fără finanțarea federală, proiectul riscă suspendarea pe termen nedeterminat.

👉 Reacții critice ale democraților la propunerea lui Trump

Informațiile despre propunerea lui Trump au stârnit reacții vehemente în rândul democraților din Congres. Reprezentantul Ritchie Torres a declarat pentru Axios că „Trump este patologic meschin și nu poate fi considerat de încredere”, subliniind că „nu există niciun motiv să se cedeze în fața cererilor sale schimbătoare”.

Ironia a venit și din partea lui Rob Menendez, reprezentant din New Jersey, care a spus că „președintele vrea să-i spunem TACO Station?”, referindu-se la expresia „Trump Always Chickens Out”. De asemenea, congresmanul Jerry Nadler a scris că Trump „încearcă din nou să-și extindă rețeaua de șantaj”. Disputa pe tema redenumirii adaugă un nou strat de tensiune în relația dintre Casa Albă și liderii democrați, pe fondul negocierilor legate de finanțarea infrastructurii.

Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe