Șefa Consiliului Federaţiei Rusiei avertizează europenii că „vor pierde mai mult decât pierdem noi” dacă îi sunt confiscate activele
Inapoi

Șefa Consiliului Federaţiei Rusiei avertizează europenii că „vor pierde mai mult decât pierdem noi” dacă îi sunt confiscate activele

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
O aliată a preşedintelui Vladimir Putin a avertizat marţi Europa că a întocmit deja legislaţie pentru a răspunde dacă active ruse în valoare de aproape 300 de miliarde de dolari vor fi confiscate de Occident şi utilizate pentru a ajuta Ucraina, relatează Reuters, potrivit Agerpres. După ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a trimis trupele în Ucraina în 2022, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu banca centrală din Rusia şi cu Ministerul de Finanţe de la Moscova, blocând active de circa 300 de miliarde de dolari ale Rusiei în Occident. Oficiali de rang înalt din SUA vor să confişte aceste active pentru a sprijini Ucraina, deşi unii bancheri şi oficiali europeni sunt îngrijoraţi că însuşirea pur şi simplu a acestor active ar crea un precedent periculos. Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat sâmbătă o lege care permite confiscarea activelor suverane ruse, deşi partea leului din aceste active se află în Europa. Valentina Matvienko, preşedinta camerei superioare a parlamentului rus a declarat pentru agenţia rusă de ştiri RIA: „Avem un răspuns pregătit. Avem un proiect de lege, pe care suntem gata să-l examinăm imediat, asupra unor măsuri retaliatorii”, a adăugat ea. Matvienko, care este și membru al Consiliului rus de securitate, a adăugat: „Şi europenii vor pierde mai mult decât pierdem noi”. Aceasta nu a furnizat amănunte privind răspunsul Moscovei la confiscarea de active ruse, care este încă în discuţie în Occident. O opţiune care este discutată de Occident este de a confisca venitul generat de îngheţarea activelor, fără însuşirea activului în sine. Putin a declarat că Occidentul a declanşat un război economic împotriva Rusiei şi a elogiat rezilienţa economiei ruse, care a crescut cu 3,6 puncte procentuale anul trecut, afirmând în acelaşi timp că sancţiunile occidentale au eşuat în a opri comerţul rus. Kremlinul a afirmat în mod repetat că orice confiscare a bunurilor sale ar merge împotriva tuturor principiilor pieţei libere pe care Occidentul le proclamă şi ar submina încrederea în dolar şi euro şi băncile centrale din statele occidentale, descurajând în acelaşi timp investiţiile globale. De asemenea, Rusia a anunţat că va contesta orice confiscare în tribunale. Unii oficiali ruşi au sugerat că, dacă activele ruse sunt confiscate, atunci activele investitorilor străini blocate în conturile aşa-numite de tip C în Rusia ar putea suferi aceeaşi soartă. Nu se ştie cu exactitate câţi bani s-ar afla în aceste conturi. Preşedintele camerei inferioare a parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a declarat luni că Rusia are motive pentru a confisca activele occidentale după votul din Camera Reprezentanţilor. Volodin a spus că din activele ţării sale îngheţate peste hotare, pe care el le-a estimat la circa 280 de miliarde de dolari, numai 5-6 miliarde de dolari se află în SUA, în timp ce active de circa 210 miliarde de euro se află în Uniunea Europeană.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

22:42

Andreea Ograzeanu, o sportivă din Alexandria, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Seniori. La vârsta de 35 de ani, sportiva a concurat la proba de 100 metri și a terminat cu un timp de 12,11 secunde. Performanța sa a fost remarcată de clubul său, Clubul Sportiv Municipal Alexandria, care a transmis felicitări, menționând că „Andreea Ograzeanu, la 35 de ani, a demonstrat încă o dată că pasiunea și perseverența duc la rezultate remarcabile.”

Andreea Ograzeanu, o sportivă din Alexandria, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Seniori. La vârsta de 35 de ani, sportiva a concurat la proba de 100 metri și a terminat cu un timp de 12,11 secunde. Performanța sa a fost remarcată de clubul său, Clubul Sportiv Municipal Alexandria, care a transmis felicitări, menționând că „Andreea Ograzeanu, la 35 de ani, a demonstrat încă o dată că pasiunea
Image Description

14:44

Profesorii nu cedează. Ministrul David – simbolul eșecului educației

Profesorii strigă, ies în stradă, își cer drepturile. Iar ministrul Educației, Daniel David? El pare că a rămas în pauza mare, la bufet, așteptând să-i aducă cineva catalogul cu promisiuni.De trei săptămâni, dascălii bat zilnic la ușa Guvernului. În Teleorman, profesorii au fost prezenți la fiecare protest, iar liderul sindical Stelică Tălpigă a spus direct, fără menajamente:„Daniel David are să rămână cel mai slab ministru. Cum de avem parte de
Image Description

13:15

Marin Preda: 103 ani de la nașterea “celui mai iubit dintre pământeni”

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, din județul Teleorman, în familia lui Tudor Călărașu și a Joiței Preda. Deși a dus numele județului departe, autoritățile locale par, să-l fi dat uitării și, ca evenimentul să nu rămână „nebifat”, mai pun câte o fotografie și două-trei rânduri, pe facebook. De reținut ar fi că, în februarie 2023, casa memorială în care a văzut lumina zilei „cel
Image Description

09:24

Biblioteca de Vară – Atelier de creație

Miercuri, 13 august 2025, ora 11:00, la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, vacanța de vară devine mai frumoasă pentru copiii pasionați de povești și imaginație. În cadrul proiectului Biblioteca de Vară, cei mici, cu vârste între 3 și 14 ani, sunt invitați să participe la un atelier de creație dedicat lor. Evenimentul vine după un atelier de lectură special, susținut de scriitoarea Lia
Image Description

22:06

Gabriel Bulumac, noul director general al Romfilatelia

Teleormăneanul Gabriel Florin Bulumac a preluat, începând de joi, funcția de director general al Romfilatelia, cu un mandat strategic ce urmărește integrarea companiei în structura operațională a Poștei Române și repoziționarea acesteia ca un actor modern și competitiv pe piață. „După 21 de ani de conducere continuă, Romfilatelia – filiala Companiei Naționale Poșta Română responsabilă de emiterea mărcilor poștale oficiale ale României – intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Începând
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete