„O noapte de groază.” Armata israeliană a bombardat nordul Fâşiei Gaza, în cel mai puternic atac din ultimele săptămâni
Inapoi

„O noapte de groază.” Armata israeliană a bombardat nordul Fâşiei Gaza, în cel mai puternic atac din ultimele săptămâni

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Israelul a bombardat în timpul nopţii nordul Fâşiei Gaza, în unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni, provocând panică printre locuitori şi făcând una cu pământul clădirile dintr-o zonă în care armata israeliană îşi retrăsese anterior trupele, relatează Reuters, potrivit News.ro. Tancurile au făcut o nouă incursiune la est de Beit Hanoun, în extremitatea nordică a Fâşiei Gaza, deşi nu au pătruns prea mult în oraş, au declarat locuitorii şi presa controlată de Hamas. Tirurile au ajuns până la unele şcoli în care se adăposteau localnici strămutaţi. În Israel, unde birourile guvernamentale şi firmele au fost închise pentru a sărbători Paştele evreiesc, au sunat alerte de rachete în oraşele de la graniţa de sud, deşi nu au fost raportate victime. Aripa armată a Jihadului Islamic, un grup aliat cu Hamas, a revendicat responsabilitatea pentru atacuri cu rachete asupra Sderot şi Nir Am, indicând că luptătorii încă mai sunt capabili să le lanseze după aproape 200 de zile de război, care a distrus mari porţiuni din enclavă şi a strămutat aproape toţi cei 2,3 milioane de locuitori ai acesteia. Fum negru şi gros a putut fi văzut ridicându-se în nordul Fâşiei Gaza, la graniţa de sud a Israelului. Bombardamentele au fost intense la est de Beit Hanoun şi Jabalia şi au continuat marţi dimineaţă în zone precum Zeitoun, una dintre cele mai vechi suburbii ale oraşului Gaza, locuitorii raportând cel puţin 10 lovituri în câteva secunde de-a lungul drumului principal. Locuitorii au raportat, de asemenea, bombardamente la est de Deir Al-Balah, marţi, într-o zonă centrală care separă nordul de sud. Chiar la vest de Beit Hanoun, în Beit Lahiya, loviturile au lovit o moschee, rănind mai multe persoane, potrivit unor medici şi presei Hamas. „A fost una dintre acele nopţi de groază pe care le-am trăit la începutul războiului. Bombardamentele de la tancuri şi avioane nu s-au oprit”, a declarat Um Mohammad, 53 de ani, o mamă a şase copii care locuieşte la 700 de metri de Zeitoun. „În cursul zilei trecute, avioanele de luptă IAF şi avioane suplimentare au lovit aproximativ 25 de ţinte teroriste în întreaga Fâşie Gaza, inclusiv infrastructura militară, posturi de observare, terorişti, posturi de lansare”, a declarat armata israeliană într-un comunicat. Marţi, şeful ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a condamnat recentele lovituri din Gaza, afirmând că acestea au ucis în principal femei şi copii. De asemenea, el a reiterat avertismentul adresat Israelului de a nu da curs atacului planificat asupra Rafah, în sud, deoarece acest lucru ar putea duce la "alte crime atroce". Israelul susţine că Rafah, la graniţa cu Egiptul şi unde se adăpostesc peste un milion de civili strămutaţi, este ultimul bastion al mai multor batalioane Hamas. Reînceperea bombardamentelor şi a atacurilor în nordul Fâşiei Gaza are loc la aproape patru luni după ce armata israeliană a anunţat că îşi retrage trupele din această zonă, afirmând că Hamas nu mai controlează acele zone. În această lună, Israelul şi-a retras, de asemenea, cea mai mare parte a forţelor din sudul Gaza. Însă eforturile de a se ajunge la o încetare a focului au eşuat, iar bombardamentele şi raidurile israeliene pe teritoriul în care trupele sale s-au retras fac dificilă întoarcerea locuitorilor strămutaţi din Gaza în casele abandonate. Israelul afirmă că urmăreşte eradicarea Hamas, care controlează enclava, după atacul grupării militante din 7 octombrie, soldat cu 1.200 de morţi şi 253 de ostatici, potrivit bilanţului israelian. De cealaltă parte, în Fâşia Gaza, loviturile militare israeliene au ucis 32 de palestinieni şi au rănit alţi 59 în ultimele 24 de ore, au declarat autorităţile sanitare palestiniene. Acestea spun că peste 34 000 de persoane au fost confirmate moarte în cele şapte luni de război, iar alte mii de cadavre nu au fost încă descoperite. În spitalul Nasser, principala unitate medicală din sudul Gaza, autorităţile au recuperat încă 35 de cadavre din ceea ce spun că este una dintre cele cel puţin trei gropi comune găsite în acest loc, ridicând numărul total al cadavrelor găsite acolo la 310 într-o săptămână. Israelul susţine că a fost nevoit să lupte în interiorul spitalelor deoarece luptătorii Hamas au operat acolo, lucru pe care personalul medical şi Hamas îl neagă. Pe de altă parte, în Cisiordania ocupată, Ministerul palestinian al Sănătăţii a declarat că un bărbat palestinian a fost ucis în timpul unui raid israelian în Ierihon. Armata israeliană a declarat că analizează acest raport.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

22:42

Andreea Ograzeanu, o sportivă din Alexandria, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Seniori. La vârsta de 35 de ani, sportiva a concurat la proba de 100 metri și a terminat cu un timp de 12,11 secunde. Performanța sa a fost remarcată de clubul său, Clubul Sportiv Municipal Alexandria, care a transmis felicitări, menționând că „Andreea Ograzeanu, la 35 de ani, a demonstrat încă o dată că pasiunea și perseverența duc la rezultate remarcabile.”

Andreea Ograzeanu, o sportivă din Alexandria, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Seniori. La vârsta de 35 de ani, sportiva a concurat la proba de 100 metri și a terminat cu un timp de 12,11 secunde. Performanța sa a fost remarcată de clubul său, Clubul Sportiv Municipal Alexandria, care a transmis felicitări, menționând că „Andreea Ograzeanu, la 35 de ani, a demonstrat încă o dată că pasiunea
Image Description

14:44

Profesorii nu cedează. Ministrul David – simbolul eșecului educației

Profesorii strigă, ies în stradă, își cer drepturile. Iar ministrul Educației, Daniel David? El pare că a rămas în pauza mare, la bufet, așteptând să-i aducă cineva catalogul cu promisiuni.De trei săptămâni, dascălii bat zilnic la ușa Guvernului. În Teleorman, profesorii au fost prezenți la fiecare protest, iar liderul sindical Stelică Tălpigă a spus direct, fără menajamente:„Daniel David are să rămână cel mai slab ministru. Cum de avem parte de
Image Description

13:15

Marin Preda: 103 ani de la nașterea “celui mai iubit dintre pământeni”

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, din județul Teleorman, în familia lui Tudor Călărașu și a Joiței Preda. Deși a dus numele județului departe, autoritățile locale par, să-l fi dat uitării și, ca evenimentul să nu rămână „nebifat”, mai pun câte o fotografie și două-trei rânduri, pe facebook. De reținut ar fi că, în februarie 2023, casa memorială în care a văzut lumina zilei „cel
Image Description

09:24

Biblioteca de Vară – Atelier de creație

Miercuri, 13 august 2025, ora 11:00, la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, vacanța de vară devine mai frumoasă pentru copiii pasionați de povești și imaginație. În cadrul proiectului Biblioteca de Vară, cei mici, cu vârste între 3 și 14 ani, sunt invitați să participe la un atelier de creație dedicat lor. Evenimentul vine după un atelier de lectură special, susținut de scriitoarea Lia
Image Description

22:06

Gabriel Bulumac, noul director general al Romfilatelia

Teleormăneanul Gabriel Florin Bulumac a preluat, începând de joi, funcția de director general al Romfilatelia, cu un mandat strategic ce urmărește integrarea companiei în structura operațională a Poștei Române și repoziționarea acesteia ca un actor modern și competitiv pe piață. „După 21 de ani de conducere continuă, Romfilatelia – filiala Companiei Naționale Poșta Română responsabilă de emiterea mărcilor poștale oficiale ale României – intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Începând
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete