Cum au reacționat țările din Orientul Mijlociu după ce SUA au atacat facilitățile nucleare ale Iranului
Inapoi

Cum au reacționat țările din Orientul Mijlociu după ce SUA au atacat facilitățile nucleare ale Iranului

Postat pe 22 Jun 2025

Update cu 3 zile în urmă

Timp de citire: 16 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Statele Unite au atacat prin lovituri aeriene cele trei situri nucleare principale ale Iranului în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Preşedintele Donald Trump a avertizat Teheranul că se va confrunta cu atacuri mai devastatoare dacă nu acceptă pacea. Ţările din Orientul Mijlociu au transmis imediat reacţii de condamnare, consemnate de agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres. Omanul, care joacă rolul de mediator între Statele Unite şi Iran în cadrul negocierilor nucleare, a condamnat loviturile americane împotriva instalaţiilor nucleare din Iran, făcând apel la o dezescaladare. Sultanatul condamnă „această agresiune ilegală” şi solicită „o dezescaladare imediată”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului omanez de Externe, adăugând că „acţiunea întreprinsă de Statele Unite ameninţă să extindă amploarea războiului şi constituie o încălcare gravă a dreptului internaţional”. „Atacurile constituie o încălcare periculoasă a dreptului internaţional şi a Cartei ONU, care interzice utilizarea forţei şi încălcarea suveranităţii naţionale a statelor, precum şi a dreptului lor legitim de a dezvolta programe nucleare în scopuri paşnice”, se mai arată în declaraţia purtătorului de cuvânt, în limba engleză, publicată online, conform dpa şi AFP. Turcia s-a declarat „profund îngrijorată” de „posibilele consecinţe” ale atacurilor americane împotriva instalaţiilor nucleare din Iran. „Turcia este profund îngrijorată de posibilele consecinţe ale atacului SUA asupra instalaţiilor nucleare ale Republicii Islamice Iran”, a afirmat Ministerul turc de Externe într-un comunicat, citat de AFP. MAE turc avertizează că nu trebuie permisă extinderea conflictului într-un război global mai amplu, făcând apel la toate părţile să acţioneze cu responsabilitate şi să pună capăt atacurilor imediat. Acesta subliniază că numai negocierile ar putea rezolva disputa nucleară dintre Teheran şi Washington. Bahrainul i-a îndemnat duminică pe cetăţeni şi rezidenţi să utilizeze drumurile principale numai atunci când este necesar şi a cerut majorităţii funcţionarilor să lucreze de acasă, ca urmare a loviturilor americane împotriva Iranului. Această măsură va în vigoare „până la noi dispoziţii”, conform AFP. „Având în vedere recentele evoluţii ale situaţiei de securitate regională, îndemnăm cetăţenii şi rezidenţii să utilizeze drumurile principale numai atunci când este necesar, pentru a menţine siguranţa publică şi pentru a permite autorităţilor competente să utilizeze eficient drumurile”, a declarat Ministerul de Interne din Bahrain într-o postare pe X. Bahreinul găzduieşte o importantă bază militară americană. Teheranul a avertizat anterior că, dacă va fi atacat de Statele Unite, ar putea viza activele americane din regiune, inclusiv bazele militare americane. Bahrein găzduieşte cartierul general al Flotei a 5-a a Marinei SUA, iar în Kuweit există mai multe baze americane. La începutul acestei săptămâni, autorităţile din Bahrein au declarat că au activat un plan naţional şi un centru naţional de urgenţă civilă pentru a se pregăti în caz de urgenţe şi au procedat la testarea sirenelor de avertizare în întreaga ţară. Kuweitul a amenajat adăposturi în complexul ministerelor ţării, un complex extins de clădiri care găzduieşte mai multe departamente guvernamentale, inclusiv ministerele justiţiei şi finanţelor, a anunţat Ministerul Finanţelor. Adăposturile pot găzdui aproximativ 900 de persoane, a precizat ministerul într-o declaraţie la X. Statele Unite au o prezenţă militară în principala regiune producătoare de petrol, cu baze în Kuweit, precum şi în Irak, Qatar, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite, aminteşte Reuters. Arabia Saudită se află în stare de alertă maximă de securitate, şi-a exprimat „profunda îngrijorare” şi a făcut apel pentru detensionare după atacul SUA asupra instalaţiilor nucleare iraniene. Monarhia bogată în petrol subliniază necesitatea pentru eforturi globale pentru a dezamorsa criza actuală. „Facem apel la comunitatea internaţională să intensifice eforturile în aceste circumstanţe foarte delicate pentru a ajunge la o soluţie politică care să conducă la sfârşitul crizei şi la un nou început pentru a asigura securitatea şi stabilitatea în regiune”, a adăugat Ministerul Afacerilor Externe al Arabiei Saudite într-un comunicat de presă. Arabia Saudită menţine legături strânse cu administraţia americană a preşedintelui Donald Trump, care a vizitat Riadul luna trecută. În 2023, Arabia Saudită şi rivalul său regional, Iranul, au convenit să îşi restabilească relaţiile după o ruptură de şapte ani. Qatarul, care joacă rolul de mediator între Israel şi Hamas în războiul din Gaza, a avertizat duminică cu privire la „consecinţele catastrofale” ale loviturilor americane asupra Iranului. „Actuala escaladare periculoasă din regiune ar putea duce la consecinţe catastrofale atât la nivel regional, cât şi internaţional”, a declarat ministrul de externe qatarian, făcând apel la „toate părţile să dea dovadă de înţelepciune şi reţinere şi să evite orice escaladare suplimentară”, transmit France Presse şi Reuters. Emiratele Arabe Unite au făcut apel duminică la o încetare imediată a escaladărilor pentru a „evita repercusiuni serioase” în regiune. EAU au avertizat că astfel de acţiuni ar putea duce regiunea la „noi niveluri de instabilitate”, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, preluat de Reuters. Irakul a condamnat cu fermitate loviturile americane asupra instalaţiilor nucleare din Iranul vecin şi a avertizat cu privire la consecinţele asupra securităţii în Orientul Mijlociu. „Această escaladare militară constituie o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii în Orientul Mijlociu şi prezintă riscuri serioase pentru stabilitatea regional”, a avertizat guvernul irakian, conform dpa. Bagdadul a făcut apel la dezescaladare imediată şi la utilizarea diplomaţiei pentru dezamorsarea crizei. „Acest lucru trebuie făcut într-un mod care să garanteze securitatea colectivă şi să susţină principiile dreptului internaţional şi Carta Naţiunilor Unite”, a adăugat un purtător de cuvânt al guvernului irakian într-o declaraţie online. Irakul, care întreţine relaţii bune atât cu Washingtonul, cât şi cu Teheranul, încearcă să se menţină departe de războiul actual dintre Iran şi arhirivalul său Israel. Miliţiile irakiene pro-iraniene au ameninţat recent că vor ataca interesele americane din regiune dacă Washingtonul va interveni în războiul actual dintre Iran şi Israel. Un grup de miliţii pro-iraniene, cunoscut sub numele de Rezistenţa islamică din Irak, a revendicat în mod repetat atacuri cu drone şi rachete asupra bazelor americane din Irak şi Siria vecină, de la izbucnirea războiului din Gaza în octombrie 2023. Miliţiile irakiene fac parte din autointitulata „Axă islamică” condusă de Iran, care mai grupează Hezbollah în Liban, houthi în Yemen şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas. Egiptul a condamnat o escaladare în Iran, avertizând cu privire la „repercusiuni periculoase” pentru regiune, transmite France Presse. Într-un comunicat, diplomaţii egipteni au avertizat împotriva „riscului de a vedea regiunea alunecând în continuare în haos şi tensiune”, condamnând o „escaladare accelerată care ameninţă să aibă repercusiuni periculoase asupra păcii şi securităţii regionale şi internaţionale”. „Soluţiile politice şi negocierile diplomatice - nu soluţiile militare - sunt singura cale de ieşire din criză”, conform textului. Libanul a exprimat îngrijorări cu privire la implicarea sa în conflictul dintre Israel, SUA şi Iran. Libanul nu trebuie să se lase târât în confruntarea regională actuală, subliniază prim-ministrul Nawaf Salam pe platforma X după ce SUA s-au alăturat Israelului în atacurile asupra facilităţilor nucleare iraniene. „Conştientizarea interesului nostru naţional suprem este cea mai puternică armă în aceste circumstanţe delicate”, a spus Salam, citat de dpa. În timpul războiului din Gaza, miliţia Hezbollah din Liban, susţinută de Iran, a intrat şi ea în război cu Israelul anul trecut. Un armistiţiu între Israel şi Hezbollah este în vigoare încă de la sfârşitul lunii noiembrie anul trecut, ambele părţi acuzându-se reciproc de încălcări. Forţele aeriene ale Israelului continuă să atace Libanul aproape zilnic. De la declanşarea celui mai recent conflict dintre Istrael şi Iran, în Liban au crescut temerile că Hezbollah ar putea să se alăturea Iranului ca aliat. Cu toate acestea, miliţia şiită este considerată a fi slăbită în mod semnificativ de la propriul război cu Israelul. Pakistanul a condamnat loviturile SUA asupra instalaţiilor nucleare din Iranul vecin şi şi-a exprimat îngrijorarea că atacurile vor avea implicaţii dăunătoare pentru regiune şi nu numai. „Pakistanul condamnă atacurile SUA asupra instalaţiilor nucleare iraniene care urmează seriei de atacuri ale Israelului. Suntem profund îngrijoraţi de posibila escaladare suplimentară a tensiunilor în regiune”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat. Condamnarea vine după ce Islamabadul l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026. Islamabadul a declarat că atacurile „încalcă” legile internaţionale, iar „Iranul are dreptul legitim de a se apăra în conformitate cu Carta ONU”. „Recurgerea la dialog, la diplomaţie, în conformitate cu principiile şi scopurile Cartei ONU, rămâne singura cale viabilă de soluţionare a crizelor din regiune”, se adaugă în comunicat. Pakistanul este singura putere nucleară din lumea musulmană şi are o frontieră poroasă de peste 900 de kilometri cu Iranul; conflictul a declanşat un semnal de alarmă la Islamabad. Islamabadul a condamnat atacurile israeliene asupra Iranului şi şi-a exprimat solidaritatea cu Teheranul, calificând atacul israelian drept „nejustificat” şi o „încălcare neruşinată a suveranităţii Iranului”. Citește și Reacții din Rusia, după atacul SUA asupra Iranului. Medvedev: „Prin acest tip de succes, Trump nu va câştiga Premiul Nobel pentru Pace” Laude, condamnări şi apeluri la diplomaţie. Reacţii internaţionale după ce Donald Trump a atacat Iranul Prima reacție a NATO după atacul SUA asupra Iranului
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

19:24

Turnu Măgurele marchează finalizarea proiectului de modernizare portuară

Un nou orizont economic și logistic se deschide pentru municipiul Turnu Măgurele, odată cu finalizarea oficială a proiectului „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii portuare în portul Turnu Măgurele”.Conferința de închidere a avut loc astăzi, în prezența autorităților locale, județene și centrale, a constructorilor, proiectanților și a numeroși reprezentanți din mediul economic și de afaceri.Cu o valoare totală de 98.833.508,05 lei, proiectul a fost finanțat în două etape succesive: prima prin Programul
Image Description

18:08

Polițiștii au depistat o persoană care conducea un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice

Astăzi, 24 iunie a.c., în intervalul orar 08:00-13:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat și efectuat o acțiune, pe linie de legalitate transport marfă, pe D.N. 6, între localitățile Alexandria și Roșiori de Vede. Scopul acestei acțiuni îl reprezintă reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În acest context, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000
Image Description

14:45

Casa de Pensii Teleorman, informații privind certificatul de viaţă

Casa de Pensii informează că, potrivit art. 98 alin. (5) și (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii nerezidenţi aflați în plată, au obligaţia de a transmite certificatul de viata, semestrial, din proprie inițiativă, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an. Prin Ordinul
Image Description

12:13

Peste 20 de comune din Teleorman ar putea rămâne fără viceprimar – Când începe reforma administrativă

Guvernul condus de Ilie Bolojan promite eficientizarea administrației publice și reducerea cheltuielilor bugetare astfel încât pregătește o reformă care vizează localitățile mici din România. Una dintre măsurile centrale este desființarea funcțiilor de viceprimar în comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori, potrivit declarațiilor făcute de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. În județul Teleorman, 23 comune intră în această categorie, conform datelor recensământului din 2021, și ar putea rămâne fără viceprimar
Image Description

10:40

Vernisaj „Shadows of the Red Past”, expoziție semnată de pictorul originar din Teleorman – George Costea

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, organizeaza în perioada 27 iunie – 25 iulie 2025 expoziția de pictură „Shadows of the Red Past”,semnată de pictorul român, originar din Teleorman, George Costea. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 27 iunie 2025, ora 13.00 și va fi prezentată de către criticul de artă Mimi Necula. „Shadows of the Red Past” este o explorare vizuală puternică a
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:09

- Gorj - Anunțul Casei de Pensii Gorj. 3 iulie, termen limită

Casa Județeană de Pensii Gorj a anunțat faptul că la sediul instituției s-au primit biletele de tratament balnear din seria cu numărul 9/2025, cu data de începere a sejurului în perioada 13 – 15 iulie 2025. Pentru această serie, Casei Județene de Pensii Gorj i-au fost repartizate 149 de bilete pentru tratament balnear. Din cele 149 de bilete pentru tratament balnear primite de către CJP Gorj, 146 de bilete au
Image Description

21:07

- Cluj - Cluj- Accident grav: Un tractor s-a răsturnat de pe un pod și a căzut în albia râului. Șoferul rănit, blocat în cabină, a fost scos de localnici FOTO

Pompierii clujeni au intervenit, în această seară, la un accident grav petrecut pe raza localității Bedeciu, județul Cluj, unde un tractor s-a răsturnat de pe un pod în albia râului Căpușu. La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Echipajele au găsit tractorul răsturnat pe cabină, într-o zonă aflată la aproximativ 5 metri sub nivelul drumului. În momentul sosirii salvatorilor,
Image Description

21:02

- Constanta - A fost aprobat proiectul de lege privind plajele publice: Autoritățile locale primesc, GRATUIT, o cotă pentru turiști și localnici

Proiectul a fost aprobat cu 122 de voturi „pentru” din 122 de senatori prezenți. Potrivit Avocat.net, prin modificările propuse pe OUG 19/2006 se urmărește introducerea unui procent minim garantat de plaje publice în fiecare localitate de la malul mării, unde orice persoană să aibă acces liber și neîngrădit. Astfel “titularul dreptului de proprietate a plajelor atribuie în folosință gratuită autorităților administrației publice locale din localitățile riverane Mării Negre, la solicitarea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete