China a început exerciţii militare de „pedepsire” în jurul Taiwanului. Taipei acuză Beijingul de „provocări şi acţiuni iraţionale”
Inapoi

China a început exerciţii militare de „pedepsire” în jurul Taiwanului. Taipei acuză Beijingul de „provocări şi acţiuni iraţionale”

Postat pe 23 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
China a început joi, în jurul Taiwanului, două zile de exerciţii de „pedepsire”, declarând că sunt un răspuns la „acte separatiste”. Armata taiwaneză şi-a mobilizat forţele şi s-a declarat încrezătoare că poate proteja insula, condamnând China pentru „provocări şi acţiuni iraţionale”. Exerciţiile, care se desfăşoră în strâmtoarea Taiwan şi în jurul grupurilor de insule controlate de Taiwan care se află lângă coasta chineză, au loc la doar trei zile după ce Lai Ching-te a preluat funcţia de nou preşedinte al Taiwanului, un om pe care Beijingul îl consideră un „separatist”. China, care consideră Taiwanul, guvernat democratic, ca fiind propriul său teritoriu, a denunţat discursul de învestitură al lui Lai de luni, în care acesta a cerut Chinei să înceteze cu ameninţările, iar marţi ministrul chinez de externe Wang Yi l-a numit pe Lai o „ruşine”. Lai s-a declarat în repetate rânduri deschis la discuţii cu China, dar a fost respins de Beijing. El spune că doar poporul taiwanez îşi poate decide viitorul şi respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului. Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei a declarat că a început exerciţii militare implicând armata terestră, marina, forţele aeriene şi forţele de rachete, în zonele din jurul Taiwanului, joi, la ora locală 7:45 AM. (2:45, ora României). Exerciţiile se desfăşoară în strâmtoarea Taiwan, la nord, sud şi est de Taiwan, precum şi în zonele din jurul insulelor Kinmen, Matsu, Wuqiu şi Dongyin, controlate de Taiwan, a precizat Comandamentul într-un comunicat citat de Reuters, potrivit News.ro. Ministerul Apărării din Taiwan a condamnat exerciţiile, afirmând că a trimis forţe în zonele din jurul insulei şi că este încrezător că îşi poate proteja teritoriul. „Ministerul Apărării Naţionale a condamnat ferm aceste provocări şi acţiuni iraţionale care dăunează păcii şi stabilităţii regionale. Am desfăşurat forţe maritime, aeriene şi terestre ca răspuns (...) pentru a apăra libertatea, democraţia şi suveranitatea" Taiwanului”, a declarat ministerul într-un comunicat. „Lansarea de exerciţii militare cu această ocazie nu numai că nu contribuie la pacea şi stabilitatea Strâmtorii Taiwan, dar evidenţiază totodată mentalitatea militaristă (a Chinei)”, a mai arătat ministerul taiwanez. Un oficial de rang înalt din Taiwan a declarat pentru Reuters că exerciţiile fac parte dintr-un scenariu pe care Taiwanul l-a anticipat şi că guvernul insulei are o „înţelegere cuprinzătoare” a mişcărilor militare chineze. Oficialii taiwanezi declaraseră în perioada premergătoare învestirii noului preşedinte că sunt atenţi la mişcările militare chineze. Exerciţiile se concentrează pe patrule comune de pregătire de luptă maritimă şi aeriană, lovituri de precizie asupra unor ţinte cheie şi operaţiuni integrate în interiorul şi în afara lanţului insular pentru a testa „capacităţile reale de luptă” ale forţelor comune, a declarat armata chineză. „Aceasta este, de asemenea, o pedeapsă puternică pentru actele separatiste ale forţelor de independenţă din Taiwan şi un avertisment sever împotriva interferenţelor şi provocărilor din partea forţelor externe”, a adăugat Comandamentul. Mass-media de stat chineză a publicat o hartă a zonelor de exerciţii, în cinci zone din jurul Taiwanului şi a insulelor pe care Taiwanul le controlează în apropierea coastei chineze. Su Tzu-yun, cercetător la cel mai important grup de reflecţie militară din Taiwan, Institutul pentru Cercetare în domeniul Apărării şi Securităţii Naţionale, a declarat că, deşi exerciţiile vor dura doar două zile, domeniul de aplicare este mare în comparaţie cu exerciţiile anterioare, deoarece au inclus insulele periferice ale Taiwanului. Acest lucru este menit să demonstreze capacitatea Chinei de a controla spaţiul maritim şi de a preveni implicarea forţelor străine, a adăugat el. „Semnalele politice aici sunt mai mari decât cele militare”, a adăugat cercetătorul. Nu a existat niciun semn de panică în Taiwan, unde oamenii sunt obişnuiţi de mult timp cu activitatea militară chineză. Indicele bursier de referinţă, aflat în prezent la un maxim istoric, a crescut joi dimineaţă cu 0,2%. „Exerciţiile vor avea un impact psihologic pe termen scurt, dar nu vor inversa tendinţa ascendentă pe termen lung a acţiunilor din Taiwan”, a declarat vicepreşedintele Mega International Investment Services, Alex Huang. În august 2022, China a lansat exerciţii militare cu tiruri reale în jurul Taiwanului, imediat după o vizită, foarte criticată de Beijing, a fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi. Această serie de exerciţii, a căror amploare a fost fără precedent, a durat patru zile, urmate de câteva zile de exerciţii suplimentare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

23:00

Primăria Alexandria organizează o masă festivă pentru un grup select de 240 de persoane

Primăria Alexandria organizează o masă festivă pentru un grup select de 240 de persoane În timp ce mulți cetățeni din Alexandria se confruntă cu dificultăți din cauza reformelor bugetare și a măsurilor dure, Primăria organizează o această masă festivă pentru un grup restrâns. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Municipiului Alexandria, iar costurile, de aproximativ 28.800 de lei (aproximativ 5.684 de euro), vor fi suportate din fonduri publice, potrivit platformei de
Image Description

11:42

Consiliul județean Teleorman a achiziționat microbuze electrice pentru elevi

Consiliul județean Teleorman, condus de Adrian Gadea (PSD), a cumpărat 27 de microbuze electrice în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Teleorman”, finanțat prin PNRR, Componenta 15 „Educație”. Potrivit sursei liberinteleorman.ro, microbuzele au fost distribuite în principal primăriilor conduse de membri PSD din județ. Unitățile administrativ-teritoriale care au primit primele microbuze sunt localitățile Blejesti, Tătărăștii de Jos, Bogdana, Botoroaga, Gălăteni, Storobăneasa, Orbeasca, Drăgănești Vlaşca, Cervenia și Coștești. Conform declarațiilor
Image Description

22:42

Andreea Ograzeanu, o sportivă din Alexandria, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Seniori. La vârsta de 35 de ani, sportiva a concurat la proba de 100 metri și a terminat cu un timp de 12,11 secunde. Performanța sa a fost remarcată de clubul său, Clubul Sportiv Municipal Alexandria, care a transmis felicitări, menționând că „Andreea Ograzeanu, la 35 de ani, a demonstrat încă o dată că pasiunea și perseverența duc la rezultate remarcabile.”

Andreea Ograzeanu, o sportivă din Alexandria, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Seniori. La vârsta de 35 de ani, sportiva a concurat la proba de 100 metri și a terminat cu un timp de 12,11 secunde. Performanța sa a fost remarcată de clubul său, Clubul Sportiv Municipal Alexandria, care a transmis felicitări, menționând că „Andreea Ograzeanu, la 35 de ani, a demonstrat încă o dată că pasiunea
Image Description

14:44

Profesorii nu cedează. Ministrul David – simbolul eșecului educației

Profesorii strigă, ies în stradă, își cer drepturile. Iar ministrul Educației, Daniel David? El pare că a rămas în pauza mare, la bufet, așteptând să-i aducă cineva catalogul cu promisiuni.De trei săptămâni, dascălii bat zilnic la ușa Guvernului. În Teleorman, profesorii au fost prezenți la fiecare protest, iar liderul sindical Stelică Tălpigă a spus direct, fără menajamente:„Daniel David are să rămână cel mai slab ministru. Cum de avem parte de
Image Description

13:15

Marin Preda: 103 ani de la nașterea “celui mai iubit dintre pământeni”

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, din județul Teleorman, în familia lui Tudor Călărașu și a Joiței Preda. Deși a dus numele județului departe, autoritățile locale par, să-l fi dat uitării și, ca evenimentul să nu rămână „nebifat”, mai pun câte o fotografie și două-trei rânduri, pe facebook. De reținut ar fi că, în februarie 2023, casa memorială în care a văzut lumina zilei „cel
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete