„Ceasul Apocalipsei se apropie tot mai mult de miezul nopții”, avertizează Serghei Lavrov
Inapoi

„Ceasul Apocalipsei se apropie tot mai mult de miezul nopții”, avertizează Serghei Lavrov

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Serghei Lavrov a declarat, într-o discuție cu cu profesorii și studenții de la Institutul de Relații Internaționale al Ministerului de Externe, că „Ceasul Apocalipsei” se apropie tot mai mult de miezul nopții, transmite oficiosul Kremlinului. „Securitatea globală este probabil principalul lucru, mai ales în stadiul actual, când faimosul ”Ceas al Judecății de Apoi„ ticăie și se apropie din ce în ce mai mult de miezul nopții, este important să nu lăsăm să se întâmple acest lucru, iar noi suntem angajați activ pentru a ne asigura că nu există nicio catastrofă”, a declarat oficialul de la Moscova. Potrivit ministrului, discuția despre amenințarea unui al treilea război mondial a devenit banală, ceea ce este regretabil având în vedere creșterea sentimentului revanșard în Europa Declarațiile lui Lavrov par cel puțin ciudate, în contextul în care mai mulți oficiali ruși sunt cei care au amenințat în mai multe rânduri cu un al treilea război mondial, din cauza armamentului transmis de către țările din Occident către Ucraina. Spre exemplu, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis în mai multe rânduri Statelor Unite să ia în serios avertismentele Rusiei pentru a evita un al Treilea Război Mondial. „În ceea ce priveşte comentariul lui Trump despre Putin care 'se joacă cu focul' şi despre 'lucruri foarte rele' cu Rusia: Ştiu doar un singur lucru foarte rău - Al Treilea Război Mondial. Sper că Trump realizează acest lucru”, a mai transmis fostul președinte al Rusiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

19:24

Turnu Măgurele marchează finalizarea proiectului de modernizare portuară

Un nou orizont economic și logistic se deschide pentru municipiul Turnu Măgurele, odată cu finalizarea oficială a proiectului „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii portuare în portul Turnu Măgurele”.Conferința de închidere a avut loc astăzi, în prezența autorităților locale, județene și centrale, a constructorilor, proiectanților și a numeroși reprezentanți din mediul economic și de afaceri.Cu o valoare totală de 98.833.508,05 lei, proiectul a fost finanțat în două etape succesive: prima prin Programul
Image Description

18:08

Polițiștii au depistat o persoană care conducea un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice

Astăzi, 24 iunie a.c., în intervalul orar 08:00-13:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat și efectuat o acțiune, pe linie de legalitate transport marfă, pe D.N. 6, între localitățile Alexandria și Roșiori de Vede. Scopul acestei acțiuni îl reprezintă reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În acest context, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000
Image Description

14:45

Casa de Pensii Teleorman, informații privind certificatul de viaţă

Casa de Pensii informează că, potrivit art. 98 alin. (5) și (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii nerezidenţi aflați în plată, au obligaţia de a transmite certificatul de viata, semestrial, din proprie inițiativă, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an. Prin Ordinul
Image Description

12:13

Peste 20 de comune din Teleorman ar putea rămâne fără viceprimar – Când începe reforma administrativă

Guvernul condus de Ilie Bolojan promite eficientizarea administrației publice și reducerea cheltuielilor bugetare astfel încât pregătește o reformă care vizează localitățile mici din România. Una dintre măsurile centrale este desființarea funcțiilor de viceprimar în comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori, potrivit declarațiilor făcute de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. În județul Teleorman, 23 comune intră în această categorie, conform datelor recensământului din 2021, și ar putea rămâne fără viceprimar
Image Description

10:40

Vernisaj „Shadows of the Red Past”, expoziție semnată de pictorul originar din Teleorman – George Costea

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, organizeaza în perioada 27 iunie – 25 iulie 2025 expoziția de pictură „Shadows of the Red Past”,semnată de pictorul român, originar din Teleorman, George Costea. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 27 iunie 2025, ora 13.00 și va fi prezentată de către criticul de artă Mimi Necula. „Shadows of the Red Past” este o explorare vizuală puternică a
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:51

- Gorj - O mașină de poliție s-a răsturnat într-o intersecție: Două persoane au rămas încarcerate și au ajuns la spital

O mașină de poliție a fost avariată, astăzi, într-un accident rutier produs în în zona intersecției de la Căciulești – Girov, din județul Neamț. Este vorba despre coliziunea cu un alt autoturism. Șase persoane au fost implicate în total. Autospeciala de poliție s-a răsturnat și două persoane au rămas încarcerate. „Până la sosirea forțelor de intervenție, patru persoane s-au autoevacuat. Niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale. Un
Image Description

21:43

- Gorj - Scene de groază într-o comună de lângă Gorj: Doi câini, legați de o mașină și târâți pe șosea! FOTO

Scene șocante au fost filmate în această seară în comuna Maglavit, județul Dolj, unde un șofer a fost surprins târând doi câini în viață, legați cu lanțuri de bara din spate a mașinii. Cei doi căței se chinuie vizibil să se împotrivească, într-o încercare disperată de a se salva. Filmarea, trimisă de un cetățean revoltat, a devenit rapid virală, declanșând valuri de furie și cereri de intervenție imediată din partea
Image Description

21:42

- Alba - Urs semnalat la Cricău. Mesaj RO-ALERT transmis locuitorilor: Evitați zona, rămâneți în locuințe!

Prezența unui urs a fost semnalată miercuri seară în satul Cricău, au anunțat reprezentanții ISU Alba. A fost emis mesaj Ro-Alert locuitorilor din zonă. Aceștia au fost atenționați să rămână în locuințe și să evite zona. „A fost semnalată prezența unui urs în zona Cricău! Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța fată de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți. Fără să vă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete