Opal Suchata Chuangsri, noua Miss World, din Thailanda, a fost încoronată sâmbătă în India, unde a avut loc ediția din acest an a concursului internațional. Potrivit sursei damboviteanul.com, ea a câștigat în fața a 108 concurente din toată lumea, în cadrul competiției desfășurate în Hyderabad, în sudul țării. Pe locul al doilea s-a clasat Hasset Dereje Admassu din Etiopia, iar pe locul al treilea a fost reprezentanta Poloniei.
Născută la data de 30 septembrie 2003 în Phuket, Thailanda, Opal Suchata Chuangsri a crescut într-o familie de hotelieri. La concurs, ea a primit coroana de la câștigătoarea din anul precedent, Krystyna Pyszkova. Fata sau vorbește fluent thailandeza, engleza și chineza, iar în profilul său de la Miss World se menționează că este studentă la Relații Internaționale și își propune să devină ambasador.
Conform spuselor sale, ea se interesează de psihologie și antropologie și are un talent special pentru a cânta la ukulele invers. În plus, Suchata crește mai mulți câini și pisici de companie. La vârsta de 16 ani, ea a lansat campania "Opal For Her", după ce a descoperit o umflătură benignă la sân, pe care a trebuit să o îndepărteze chirurgical. Această experiență a motivat-o să responsabilizeze femeile cu ajutorul cunoștințelor și a asistentei medicale, sperând că noul titlu o va ajuta să promoveze această cauză importantă.
Ea a declarat juratilor că țintește să aibă un impact mare în societate și să ajute alte proiecte care au nevoie. "Succesul înseamnă să-ți trăiești viața și să creezi o viață mai bună pentru cei din jurul tău", a spus ea.
Cea de-a 72-a ediție a concursului Miss World a fost găzduită de Stephanie del Valle, câștigătoarea titlului în 2016, și de prezentatorul indian Sachiin Kumbhar. India a fost gazda evenimentului și anul trecut. În concursul de anul trecut, Nandini Gupta a fost eliminată în top 20. În istoria concursului, mai multe femei indiene au câștigat titlul, printre care Reita Faria, Aishwarya Rai, Diana Hayden, Yukta Mookhey, Priyanka Chopra și Manushi Chillar.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail