Decizie: Numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător la CCR este constituțională
Inapoi

Decizie: Numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător la CCR este constituțională

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
Curtea Constituțională a României a respins, marți, sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător al CCR, constatând că acesta are o vechime de peste 18 ani în specialitatea studiilor juridice. Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată și au constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Hotărârea Senatului 64/2025 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională. ”În esență, din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea a reținut că Mihai Busuioc are o vechime de peste 18 ani în specialitatea studiilor juridice și, astfel, îndeplinește condiția reglementată de art.143 din Constituție referitoare la vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică pentru a putea fi numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională”, se precizează în comunicat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Ambrozia, un pericol pentru sănătate – Semnalul de alarmă al Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman

Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman fac un apel către cetăţeni cu privire la necesitatea întreprinderii acţiunilor de identificare şi stabilire a metodelor de prevenire, combatere şi distrugere a ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), denumită popular şi iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei, specie invazivă ce are un puternic efect alergen asupra populaţiei sensibile. Cum arată ambrozia? AMBROZIA – este o plantă cu talia semiînaltă de 50 -100 cm înălțime, .

Actualitate

Protest spontan în instanțe și parchete față de tăierea sporului de condiții vătămătoare

„Protest spontan în instanțele și parchetele din București și județele arondate CA București față de adoptarea OUG privind limitarea sporului pentru desfășurarea activității în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la suma de 300 lei”, a anunțat Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial. Zeci de angajați au protestat marți dimineață pe treptele Curții de Apel București, exprimându-și nemulțumirea față de decizia Guvernului de a limita sporul pentru condiții de .

Actualitate

Tânăr reținut pentru agresiune într-o comună din Teleorman

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Balaci, satul Tecuci, a fost reținut de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești, fiind cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.Incidentul a avut loc vineri seară, pe 28 iunie, în jurul orei 21:45, când un bărbat a apelat numărul unic de urgență 112 și a reclamat faptul că a fost agresat fizic.Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de .

Actualitate

Drumul de centură din Ștorobăneasa – promisiuni zero, demersuri zero

CNI confirmă că nicio solicitare nu a fost depusă Prefectura Teleorman cere verificări Cine își asumă responsabilitatea pentru traficul care zguduie casele și viețile? Promisiunile au curs, dar faptele lipsesc cu desăvârșire. Recent, am decis să aflu adevărul, apelând la instituțiile centrale și județene. Răspunsurile primite – deși nu de la toate instituțiile vizate,- sunt elocvente și ridică semne de întrebare grave privind lipsa de implicare a autorităților locale. CNI: .

Pagina de facebook

-
-

Recente din teleorman

-
-

12:46

Ambrozia, un pericol pentru sănătate – Semnalul de alarmă al Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman

Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman fac un apel către cetăţeni cu privire la necesitatea întreprinderii acţiunilor de identificare şi stabilire a metodelor de prevenire, combatere şi distrugere a ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), denumită popular şi iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei, specie invazivă ce are un puternic efect alergen asupra populaţiei sensibile. Cum arată ambrozia? AMBROZIA – este o plantă cu talia semiînaltă de 50 -100 cm înălțime,
Image Description

11:27

Biblioteca de vară – Ediția a IV-a, 2025

Vara aceasta, lectura, creativitatea și solidaritatea prind viață la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman! În perioada 1 iulie – 29 august 2025, biblioteca organizează ediția a IV-a a proiectului Biblioteca de Vară, desfășurat în parteneriat cu instituții de învățământ din județ și Crucea Roșie – Filiala Teleorman. Proiectul se adresează copiilor și tinerilor și are ca scop informarea, cercetarea și recreerea acestora pe durata vacanței de vară.Participanții se vor bucura
Image Description

10:43

Protest spontan în instanțe și parchete față de tăierea sporului de condiții vătămătoare

„Protest spontan în instanțele și parchetele din București și județele arondate CA București față de adoptarea OUG privind limitarea sporului pentru desfășurarea activității în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la suma de 300 lei”, a anunțat Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial. Zeci de angajați au protestat marți dimineață pe treptele Curții de Apel București, exprimându-și nemulțumirea față de decizia Guvernului de a limita sporul pentru condiții de
Image Description

17:47

Tânăr reținut pentru agresiune într-o comună din Teleorman

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Balaci, satul Tecuci, a fost reținut de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești, fiind cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.Incidentul a avut loc vineri seară, pe 28 iunie, în jurul orei 21:45, când un bărbat a apelat numărul unic de urgență 112 și a reclamat faptul că a fost agresat fizic.Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de
Image Description

17:02

Exponat la muzeu: o poștală ilustrată reprezentând Cinematograful „Vasile Roaită” din  Alexandria

Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, prezintă în luna iulie a.c., un nou exponat în cadrul ciclului expozițional „Exponatul Lunii”. Obiectul prezentat este o poștală ilustrată reprezentând Cinematograful „Vasile Roaită” din Alexandria. Circulată în anul 1965, cartea poștală expusă are dimensiunile de 14 x 9 cm și surprinde o imagine rară a cinematografului „Vasile Roaită” din Alexandria, un edificiu ridicat în perioada interbelică și
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:13

- Cluj - Cum s-a produs accidentul din Florești, de la Metro, în care o fetiță de 12 ani a fost grav rănită. Un tânăr de 24 de ani a lovit-o pe trecerea de pietoni

Marți, 1 iulie a.c., în jurul orei 21:25, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1 E60, în localitatea Florești, județul Cluj. Conform primelor verificări efectuate de echipajul de poliție ajuns la fața locului, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Oradea, conducea un autoturism din direcția localității Gilău spre municipiul Cluj-Napoca. În momentul în care a ajuns
Image Description

22:53

- Gorj - O șoferiță beată a produs un accident în care doi copii și o femeie au fost răniți

Doi copii și o femeie au fost răniți într-un accident în Arad, provocat de o șoferiță beată. Polițiștii au încercat să o încătușeze, dar femeia a făcut scandal și a opus rezistență. ”La data de 1 iulie 2025, în jurul orei 17:25, la intersecţia Calea Timişorii cu Str. Cibinului, a avut loc un accident. Din primele cercetări, a reieşit că o femeie de 36 de ani, din Arad, în timp
Image Description

22:42

- Cluj - Accident grav în Florești: O fetiță de 12 ani, lovită de mașină și transportată în stare critică la spital. A fost intubată FOTO

Citește și: Cum s-a produs accidentul din Florești, de la Metro, în care o fetiță de 12 ani a fost grav rănită. Un tânăr de 24 de ani a lovit-o pe trecerea de pietoni - Ştiri de Cluj Update: Cum s-a produs accidentul: În data de 1 iulie a.c., în jurul orei 21.25, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN1 E60, în localitatea Florești. Din primele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
teleorman WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul teleorman
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete